Actualitate SĂNĂTATE Șansa de Ramnicu Sărat

LISTA FOCARELOR SE EXTINDE! Mai multe secții din trei spitale, o instituție publică și trei școli au zeci de cazuri

Situație îngrijorătoare în colectivele a trei unități medicale, o instituție publică din municipiul Buzău dar și în mai multe școli și licee, unde numărul cazurilor de infecție cu SARS-CoV-2 a depășit trei persoane, iar autoritățile de sănătate publică au declarat focar COVID-19. Mai grav este că în multe dintre situații, primele cazuri de îmbolnăviri au fost comunicate deja de câteva săptămâni, iar medicii epidemiologi înregistrează periodic noi confirmări.

Cel mai mare focar și, în același timp, și cel mai greu de gestionat, este cel înregistrat la secția Ojasca din cadrul Spitalului de Neuropsihiatrie din Săpoca. Acolo focarul a fost declarat pe 18 octombrie și de atunci numărul pacienților diagnosticați este în continuă creștere. Situația este cu atât mai gravă cu cât, în general, vorbim de pacienți periculoși, internați la Secția Ojasca, după ce au săvârșit fapte penale deosebit de grave pentru care au fost și condamnați. Virusul a ajuns însă și alte secții din Spitalul Săpoca, astfel că în prezent, în tot spitalul, sunt active patru din cele zece focare active la nivelul județului Buzău.

  • Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca- Secția Psihiatrie cronici 7 Ojasca: 95 persoane confirmate pozitiv.

Măsuri instituite: izolarea persoanelor confirmate Covid-19 în unitatea sanitară sau domiciliu, după caz; identificarea contacților direcți ai cazurilor confirmate și carantinarea acestora; testarea personalului medico-sanitar și pacienților; aplicarea procedurilor de curățenie și dezinfecție cu firmă specializată; intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție cu respectarea măsurilor de prevenire SARS CoV-2.

  • Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca- Secția Psihiatrie III: 32 persoane confirmate pozitiv.

Măsuri instituite: izolarea persoanelor confirmate Covid-19 în unitatea sanitară; testarea personalului medico-sanitar și pacienților; intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție cu respectarea măsurilor de prevenire SARS CoV-2.

  • Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca- Secția Psihiatrie Cronici 5- Ojasca: 3 persoane confirmate pozitiv.

Măsuri instituite: izolarea persoanelor confirmate Covid-19 în unitatea sanitară sau domiciliu, după caz; identificarea contacților direcți ai cazurilor confirmate și carantinarea acestora; testarea personalului medico-sanitar și pacienților; intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție cu respectarea măsurilor de prevenire SARS CoV-2.

  • Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca- Secția Psihiatrie Cronici 6- Ojasca: 5 persoane confirmate pozitiv.

Măsuri instituite: izolarea persoanelor confirmate Covid-19 în unitatea sanitară; testarea personalului medico-sanitar și pacienților; intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție cu respectarea măsurilor de prevenire SARS CoV-2.

Focare sunt înregistrate și la Spitalul Județean dar și la unitatea medicală de boli cornice din Smeeni.

  • Spitalul Județean de Urgență Buzău- Secția Neurologie: 26 persoane confirmate pozitiv.

Măsuri instituite: izolarea persoanelor confirmate Covid-19 în unitatea sanitară sau domiciliu, după caz; internarea cu prioritate a pacienților cu forme supraacute; testarea personalului medico-sanitar și pacienților; aplicarea procedurilor de curățenie și dezinfecție cu firmă specializată; intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție cu respectarea măsurilor de prevenire SARS CoV-2.

  • Spitalul de Boli Cronice Smeeni: 6 persoane confirmate pozitiv.

Măsuri instituite: izolarea persoanelor confirmate Covid-19 în unitatea sanitară; testarea personalului medico-sanitar și pacienților; intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție cu respectarea măsurilor de prevenire SARS CoV-2.

Situații speciale sunt și în trei unități de învățământ din județ, una din municipiul Râmnicu Sărat și două din municipiul Buzău, unde DSP a declarat focar, iar elevii au fost trimiși acasă, școlile intrând în scenariul roșu.

  • Școala gimnazială nr. 1 Râmnicu Sărat: 3 persoane confirmate pozitiv.

Măsuri instituite: izolarea persoanelor confirmate Covid-19; identificarea contacților direcți ai cazurilor confirmate și carantinarea acestora; aplicarea procedurilor de curățenie și dezinfecție cu firmă specializată; intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție cu respectarea măsurilor de prevenire SARS CoV-2; unitatea de învățământ trece în scenariul roșu.

  • Liceul cu Program Sportiv (municipiul Buzău): 4 persoane confirmate pozitiv.

Măsuri instituite: izolarea persoanelor confirmate Covid-19; identificarea contacților direcți ai cazurilor confirmate și carantinarea acestora; aplicarea procedurilor de curățenie și dezinfecție cu firmă specializată; intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție cu respectarea măsurilor de prevenire SARS CoV-2; unitatea de învățământ trece în scenariul roșu.

  • Colegiul Național  ”Mihai Eminescu” (din municipiul Buzău): 3 persoane confirmate pozitiv.

Măsuri instituite: izolarea persoanelor confirmate Covid-19; identificarea contacților direcți ai cazurilor confirmate și carantinarea acestora; aplicarea procedurilor de curățenie și dezinfecție cu firmă specializată; intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție cu respectarea măsurilor de prevenire SARS CoV-2; unitatea de învățământ trece în scenariul roșu.

Focar COVID-19 a fost declarat și Comisariatul Gărzii de Mediu Buzău după ce trei angajați au fost confirmați pozitiv la COVID-19.

  • Garda Națională de Mediu- Comisariatul Județean Buzău: 3 persoane confirmate pozitiv.

Măsuri instituite: izolarea persoanelor confirmate Covid-19; identificarea contacților direcți ai cazurilor confirmate și carantinarea acestora; aplicarea procedurilor de curățenie și dezinfecție cu firmă specializată; intensificarea măsurilor de curățenie și dezinfecție cu respectarea măsurilor de prevenire SARS CoV-2.



Publicitate