Actualitate

Livada unde mănânci cireșe fără să plătești. Locul este foarte aproape de municipiul Buzău

Este perioada cireșelor, iar livezile din Buzău au producții bogate ceea ce înseamnă că, în sfârșit, se găsesc fructe pe placul tuturor pofticioșilor dar și la prețuri pentru toate buzunarele. Mai mult decât atât, proprietarul unei livezi din Buzău a lansat o invitație inedită pentru toți cei care vor să-și culeagă singuri cireșele și, în plus, să transforme întregul moment într-o experiență plăcută și chiar o zi de relaxare în natură.

Mai exact, clienții sunt invitați să petreacă timp în livadă, să mănânce fructe pe săturate, iar la final să plătească doar pentru cireșele pe care le vor lua acasă, adică 20 de lei pentru fiecare kilogram. Cu alte cuvinte, proprietarul livezii își pune la dispoziție întregul spațiu pentru cei care, de exemplu, locuiesc la bloc și vor să facă un picnic și să se relaxeze la umbră, în natură, departe de agitația orașului.

Oferta a atras imediat zeci de familii, atât din Buzău cât și din București, care au venit cu copiii dornici să guste fructele dulci și zemoase dar și să se joace în aer liber.

Livada se află la doar 25 de kilometri de municipiul Buzău, în comuna Limpeziș, pe strada Trandafirilor (strada cu biserica), numărul 1. Pomii sunt în al patrulea an de rod și au fructe din soiuri românești. În această perioadă sunt coapte cireșele Rivan care au fructe de mărime medie, de culoare roșie, sunt dulci și zemoase. La fel de gustoase sunt și cireșele Stela.