Maria Dragomiroiu este cunoscută în toată țara drept una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară. Deși are un succes răsunător, chiar și peste hotare, puțini știu despre soțul său. Îndrăgita artistă e căsătorită de mai bine de trei decenii cu partenerul ei de viață, Bebe Mihu. Ea l-a cerut de soț!
Povestea lor de iubire a început în urmă cu mai bine de 35 de ani. Prima dată, bărbatul a văzut-o pe artistă la televizor și s-a îndrăgostit pe loc. Din prima clipă, acesta a știu că solista va fi femeia alături de care va îmbătrâni. Puțină lume știe că Maria Dragomiroiu e cea care a luat inițiativa în relația lor. După ce a realizat că el e bărbatul visurilor ei, nu a ezitat nicio clipă să facă primul pas și l-a cerut pe Bebe Mihu în căsătorie.
“Asta este de la Dumnezeu să ai norocul să întâlnești în viață omul care să te înțeleagă, să te aprecieze, să te propulseze, care să fie acolo lângă tine oricând pentru că eu sunt rac și racii imediat plâng, eu dacă cineva îmi adresează cuvinte grele, eu nu răspund, eu plâng, dar a fost în spatele meu acest om minunat’, a mărturisit Maria Dragomiroiu.
Copiii ei stau departe de lumina reflectoarelor. Mircea, în vârstă de 45 de ani și Ileana, în vârstă de 44 de ani, au venit pe lume în timpul primei căsnicii a cântăreței. Din păcate însă, acel mariaj nu s-a terminat într-un mod fericit. Maria Dragomiroiu avea 20 de ani atunci când s-a căsătorit cu primul ei soț. Din păcate însă, a fost un mariaj plin de violență. După divorț, și-a crescut singură copiii până când l-a cunoscut pe Bebe Mihu.
Adaugă comentarii