Deși cazurile de gripă au crescut îngrijorător în ultimele săptămâni, autoritățile nu declară epidemie de gripă. Însă, vin cu o serie de recomandări pentru a evita răspândirea virusurilor care au trimis deja în spitale persoane de toate vârstele, inclusiv bebeluși de doar câteva luni.
MInistrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că nu va declara epidemie de gripă pentru a nu fi instituite restricții, ca în perioada pandemiei, ci o stare de alertă epidemică. Însă ministrul a venit cu o serie de recomandări pentru evitarea îmbolnăvirii, cum ar fi purtarea măștii de protecție în spații aglomerate, evitarea aglomerațiilor și igienizarea frecventă a mâinilor.
Și pentru că de luni, 9 ianuarie, elevii și preșcolari vor reveni în colectivități, a fost elaborat un set de recomandări pentru profesori și părinți. Este recomandată purtarea măștii de protecţie de către cadrele didactice şi de către elevi, dar și realizarea unui triaj zilnic, atât în familie, cât și la școală.
“Ceea ce aş dori să comunic, în primul rând, este că procesul educaţional va reîncepe începând cu 9 ianuarie, aşa cum este prevăzut în structura anului şcolar. Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri. Considerăm că după doi ani pandemici este foarte important să păstrăm ritmul şi să avem un procent mare de participare la cursuri. Considerăm că accentul, aşa cum am discutat împreună cu domnul ministru al Sănătăţii trebuie să fie pe prevenţie. Există o serie de măsuri recomandate. În primul rând, realizarea triajului zilnic, atât de către familii acasă, pe baza identificării eventualelor simptome şi, evident, urmate de izolarea copiilor acasă şi realizarea triajului zilnic, atunci când elevii intră la şcoală sau la grădiniţă. Este normal ca atunci când sunt simptome evidente să fie informaţi părinţii sau aparţinătorii legal. De asemenea, recomandăm, sigur, nu este obligatoriu, dar recomandăm purtarea măştii de protecţie de către cadrele didactice şi, de ce nu, şi de către elevi”, a transmis ministrul liberal al Educaţiei, Ligia Deca.
Cel mai important este ca atunci când un copil prezintă simptome de boală să nu fie trimis în colectivitate, ci ținut câteva zile acasă, până își revine, pentru a evita astfel răspândirea bolii, dar și agravarea stării sale de sănătate.
Totodată, se recomandă măsuri sporite de igienă, atât personală, cât și în unitățile de învățământ.
“Este important să fie respectate măsurile de igienă, dezinfecţia periodică a mâinilor şi a suprafeţelor. Foarte important, aerisirea periodică a încăperilor. Ştim că este sezon rece, însă este foarte important ca atunci când există pauze, încăperile să fie aerisite. De asemenea, în ceea ce priveşte comportamentele atunci când apar totuşi simptome tuse, strănut, este important să fie urmată eticheta în acest sens”, a mai spus Ligia Deca.
Autoritățile se așteaptă ca un vârf al cazurilor de gripă să fie atins în intervalul 10 ianuarie – 10 februarie, pentru ca apoi să se înregistreze o scădere.
Adaugă comentarii