Actualitate

MĂSURI PE HÂRTIE, RELAXARE LA TERASE! Ce reguli trebuie să respecți în momentul în care ajungi la terasă

Terasele din Buzău, redeschise la începutul acestei săptămâni, sunt pregătite să își primească zilnic clienții. După o pauză de câteva luni bune, proprietarii teraselor au reamenajat spațiile, au montat dispensere cu dezinfectant și și-au redeschis ușile, în așteptarea clienților dornici de relaxare. Și nu au fost deloc puțini clienți zilele acestea, în ciuda vremii capricioase. Ploile și temperaturile scăzute de zilele acestea nu i-au împiedicat pe buzoieni să petreacă timpul liber într-un astfel de local. Iar din weekend, când meteorologii anunță chiar și 30 de grade la Buzău, terasele din tot orașul vor fi, cu siguranță, pline ochi, ca-n plină vară.

În ultimele săptămâni, comercianții, cei care au fost nevoiți să își suspende activitatea pentru circa două luni, s-au pregătit intens pentru marea redeschidere. S-au aprovizionat cu dezinfectant, măști de protecție pentru angajați, au reașezat mesele astfel încât să fie respectată distanțarea socială. Sunt o serie de condiții pe care trebuie să le respecte, multe dintre ele însă aproape imposibil de pus în practică.

Conform regulilor impuse de autorități, clienții ar trebui să ajungă la terasă în urma unei rezervări prealabile. Unii administratori s-au conformat, alții însă au impus propriile reguli. De pildă, la unele terase din Buzău clienții dau mesaje la anumite numere de telefon puse la dispoziție de reprezentanții localurilor, scriu numele și numărul persoanelor care ajung la masă. Abia  după trimiterea SMS-urilor sunt preluați de un ospătar și conduși la masă. Important de știut, clienții care prezintă semne de răceală, vor avea accesul interzis.

Pe de altă parte, orice client care ajunge să se relaxeze la terasă este evidențiat într-un registru special, împreună cu numărul de telefon și numărul mesei la care se așează, astfel încât, în caz că apare vreo suspiciune de coronavirus, să se poată lua legătura cu el. Apoi, la masă nu pot fi ocupate mai mult de 4 scaune. Excepţie de la această regulă fac membrii aceleiaşi familii, care au acelaşi domiciliu.

În ceea ce îi privește pe barmani și ospătari, cu toții trebuie să poarte măști de protecție și mănuși. Le vor interzice clienților să transfere de la o masă la alta meniuri, solniţe, oliviere sau alte obiecte. În schimb, după plecarea clienţilor, vor dezinfecta atât mesele, cât și obiectele folosite la masă de fiecare persoană.

Măsuri similare au luat și proprietarii pensiunilor din stațiunea Sărata Monteoru, locul preferat de cei mai mulți buzoieni în perioada sezonului estival. Pe terasele pensiunilor, proprietarii au redus numărul de mese astfel încât să fie păstrată distanța de 2 m, au montat dispensere cu dezinfectant, chiar și chiuvete unde clienții să se spele pe mâini imediat ce ajung la terasă. Astfel, buzoienii care vor să respire aer curat, într-un peisaj de poveste, pot alege pensiunile din Sărata Monteoru. Deocamdată, însă, nu vor putea face baie în piscinele cu apă sărată întrucât cel de-al doilea val de relaxare a măsurilor pentru combaterea coronavirusului nu prevede și redeschiderea acestor bazine.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate