POLITICĂ

MAXIMĂ PROBABILITATE! El va fi noul șef al PNL Buzău

Conducerea PNL întârzie numirea unui președinte interimar al PNL Buzău. Surse politice susțin, însă, că Gabriel Avrămescu ar urma să fie, cu maximă probabilitate, noul lider interiar al filialei, însă numirea sa nu va fi făcută până ce nu va fi eliberat din funcția pe care o are în județul vecin.

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a anunțat, luni, că în ședința Biroului Executiv al PNL au fost înlocuiți președinții de filiale județene care au obținut un scor slab la alegerile locale. Aceștia vor fi interimari, până la organizarea de alegeri în teritoriu.  La Buzău, unde filiala PNL a rămas fără lider după demisia lui Cristi Romanescu, nu a fost nominalizat însă nimeni și nu pentru că nu ar fi fost identificată persoana care să preia frâiele organizației, ci din cu totul alte motive.

Surse politice dau ca aproape sigură numirea la vârful PNL a lui Gabriel Avrămescu, buzoian la origini, actual prefect de Galați. Cum acesta se află într-o funcție apolitică, fiind reprezentant al Guvernului în județul Galați, numirea sa ca lider al PNL Buzău nu va fi făcută publică, însă, până când Executivul nu va decide, în ședință, eliberarea sa din funcția de prefect.

E o chestiune de zile, cel mai probabil eliberarea din postul de prefect de Galați al lui Avrămescu urmând a se consuma miercuri, atunci când e programată ședință de Guvern.

Gabriel Avrămescu pare a avea susținere atât la Buzău, în rândul liberalilor din teritoriu, cât și la București, surse politice susținând că el va fi, cu maximă probabilitate, cel care va prelua interimar filiala buzoiană.

În 2004, Gabriel Avrămescu a fost angajat la Ministerul Integrării Europene, în urma desființării ministerului a activat în cadrul MAI la Prefectura Buzău, ca și consilier pentru afaceri europene. În 2013, Avrămescu s-a transferat la ANAF Galați, unde a ocupat funcția de director executiv Servicii Interne, după care în 2017 a fost detașat la ANF Structura Centrală ca director general.

Îîn 2018, a revenit la Galați, unde a activat ca director general la Regionala Direcției de Finanțe iar în 2019 a fost numit prefect al acestui județ, funcție pe care o ocupă și în prezent.