Actualitate

Meci mare în Crâng, măsuri de ordine suplimentare

Mobilizare a forțelor de ordine la Buzău, în condițiile în care duminică este programat un meci la care se așteaptă un număr important de suporteri, FCSB – CFR Cluj, din cadrul Ligii I. Partida se va disputa duminică seară, de la ora 21:30, pe stadionul din Crâng.

Pentru ca meciul să se desfășoare fără incidente în tribune sau în afara stadionului, alături de polițiștii și jandarmii din Buzău va fi și Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești.

“Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești, alături de efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău, I.P.J. Buzău, I.S.U. Buzău și Poliția Locală, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul municipiului. Peste 150 de jandarmi, 53 de polițiști și 20 de polițiști locali vor acţiona pentru asigurarea ordinii publice în imediata apropiere a arenei sportive, precum şi pe traseele de deplasare ale suporterilor, pentru prevenirea apariţiei unor evenimente de natură să afecteze climatul de ordine şi siguranţă publică”, anunță Jandarmeria Buzău.

Peste 150 de jandarmi, 53 de polițiști și 20 de polițiști locali vor acţiona pentru asigurarea ordinii publice în imediata apropiere a arenei sportive, precum şi pe traseele de deplasare ale suporterilor. Accesul spectatorilor în tribune se va realiza începând cu ora 19.30. Cei care vor să meargă la stadion, să urmărească meciul din tribune, ar trebui să plece din timp de acasă pentru că vor fi închise mai multe străzi din jurul arenei.

“Începând cu ora 19.00, traficul rutier va fi restricționat total pe bulevardul Mareșal Alexandru Averescu, de la intersecție cu strada Spiru Haret până la intersecția cu bulevardul Nicolae Bălcescu; bulevardul Stadionului, de la intersecția cu bulevardul Nicolae Bălcescu până la intersecția cu Aleea Castanilor. De asemenea, cu aceeași ora, traficul rutier va fi parțial blocat pe strada Traian Vuia, respectiv blocarea accesului și ieșirii autovehiculelor din strada Traian Vuia în bulevardul Mareșal Alexandru Averescu.”

Suporterii vor fi atent supravegheați de forțele de ordine. Însă, pentru a fi evitate orice incidente, jandarmii le reamintesc fanilor celor două echipe câteva reguli de care trebuie să țină cont:

  • –    să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfăşurare a competiţiilor şi jocurilor sportive, în apropierea şi în interiorul bazelor sportive.
  • –    La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, spectatorii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi, după caz, actele de identitate.
  • –    Spectatorii au obligaţia de a prezenta, la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor.
  • –    În incinta arenei sportive, spectatorii sunt obligaţi să respecte ordinea, siguranţa şi regulile stabilite de organizator.
  • –    Spectatorului care refuză să se supună controlului corporal sumar şi al bagajelor, efectuat de personalul de ordine şi siguranţă, sau care săvârşeşte, înainte de a intra în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natură penală sau contravenţională în legătură cu competiţia sau jocul sportiv respectiv nu i se permite accesul în arena sportivă.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian