Actualitate

MEDICII DE FAMILIE, SUPRASOLICITAȚI! Ce spun, la rândul lor, medicii de familie despre campania de vaccinare anti-COVID

Implicarea medicilor de familie este vitală în buna desfășurare a campaniei de vaccinare anti-COVID, însă, deocamdată, aceștia nu știu exact ce au de făcut. În plus, pe lângă lipsa informațiilor cu privire la modul în care se va desfășura activitatea în centrele de vaccinare, medicii de familie spun că nu cunosc nici programul de lucru și nici dacă și cum vor fi remunerați pentru munca depusă.

În doar câteva ore ar trebui demarată etapa de vaccinare anti-COVID în care ar trebui imunizate circa 90.000 de persoane, respectiv bătrânii peste 65 de ani, bolnavii cronici dar și angajați din instituțiile cheie. La Buzău, imunizarea se va face în 15 centre de vaccinare. Totuși, sunt multe necunoscute. De exemplu, ce au de făcut medicii de familie cărora li s-a solicitat implicarea dar care nu știu nici cât și cum vor lucra sau cum vor fi plătiți, fapt recunoscut chiar de Cristina Ungureanu, directorul Direcției de Sănătate Publică Buzău.

”Avem coordonatorii centrelor de vaccinare urmând să stabilim și medicii și asistentele. Programul este de lunea până duminica. E un program de 12 ore, de la 8 dimineața la ora 20.00. Programul centrelor va fi stabilit în funcție de disponibilitatea medicilor de familie. Rămâne de văzut când vom avea și partea legislativă unde vom vedea și ce contracte se pot încheia astfel încât programul să fie acoperit pe toată perioada de 12 ore, 7 zile din 7 și cum vor fi plătiți medicii de familie”, a spus Cristina Ungureanu, marți la Focus News.

La rândul lor, medicii de familie spun că jurământul depus îi obligă să se implice și că fără ”implicarea medicilor de familie, campania de vaccinare ar fi un fiasco”. Totuși, așteptă să le fie recunoscut efortul.

”Și problema financiară trebuie să se pună. Nu muncește nimeni gratuit în ziua de azi și mi se pare normal ca medicii de familie să fie plătiți. Noi ne-am mobilizat de fiecare dată cu sau fără plată și am făcut tot ce a trebuit în favoarea pacienților și vom face și de această dată. Sperăm să se țină cont de faptul că fără medicii de familie nu se poate și că această campanie de vaccinare poate fi un fiasco dacă nu vom pune umărul serios și noi vom pune umărul. Vrem și recunoaștere. Nu ne va fi ușor pentru că trebuie să muncim 7 zile din 7, la fel a fost și cu monitorizarea pacienților COVID și nu ni s-a recunoscut niciodată dreptul de a fi în prima linie deși suntem în prima linie”, a spus Gina Câmpeanu, medic de familie, la Focus News.

La rândul lui, Dragoș Gavrilă, medic de familie, a spus că se va implica deși nu are toate informațiile pe care consideră că ar fi trebuit să le dețină în prag de vaccinare.

”Prin jurământul depus suntem obligați să ne implicăm. Această campanie de vaccinare este un lucru foarte bun pentru cetățenii României. În această campanie era bine dacă se făceau niște întruniri, să se facă o pregătire amănunțită. Practic noi nu am fost contactați de nicio autoritate, nu am fost sprijiniți, nici măcar cu informații sau cu sfaturi. Vom face și noi ce putem fiecare la nivel de cabinet”, a spus Dragoș Gavrilă, medic de familie, la Focus News.

De asemenea, cei doi medici au ridicat și alte probleme. De exemplu, Gina Câmpeanu este de părere că ar trebui făcute echipe mobile care să se deplaseze în zonele izolate, iar Dragoș Gavrilă spune că cele 15 centre sunt insuficiente pentru imunizarea tuturor locuitorilor județului. O problemă ar fi chiar în zona municipiului Râmnicu Sărat, unde este un singur centru, chiar în oraș, pentru aproape 70.000 de potențiali beneficiari.

”Sunt convinsă că vom începe așa campania de vaccinare dar o vom finaliza tot în cabinetele medicilor de familie pentru că noi vom vaccina cu dozele primite acum cu Pfizer dar sunt sigură că vor mai fi oameni de vaccinat și o vom face în cabinetele noastre dacă vom primi vaccinul de la Moderna care poate fi păstrat la noi. Nu va fi ușor, poate ar fi bine să se organizeze și echipe mobile care să ajungă în zone mai izolate sau să meargă la persoane mai în vârstă care nu se pot deplasa. Vom vedea. Sunt lucruri pe care le vom rezolva văzând și făcând”, a spus Gina Câmpeanu.

Centrul de vaccinare Râmnicu Sărat

”Eu am înscrise la cabinet peste o mie de persoane. La gripa sezonieră vaccinarea este undeva la 10%, iar la imunizarea anti-COVID dacă se va ajunge la 20% consider că va fi un real succes. Pentru că nu se vine cu niciun material informativ. La nivel de cabinete ni s-a dat un sigur poster. O campania trebuia susținută cu materiale mult mai bine gândite. Până acum am doar 20 de persoane înscrise pe listă pentru vaccinarea anti-COVID. Centrele de vaccinare sunt insuficiente. Și, vă dați seama că, deplasarea către centre din alte localități este culmea absurdului. De la începutul pandemiei ni s-a spus că toată lumea să nu se deplaseze dintr-o comunitate în alta. Și acum se facem? Creștem riscul de expansiune a acestei infecții. Toata zona Râmnicu Sărat are un singur centru, adică aproape 70.000 de persoane într-un singur centru de vaccinare. Cred că durează cinci ani să se vaccineze toată lumea. Soluția este celălalt vaccin de la Moderna care poate fi ținut în cabinete. Exact cum s-a făcut campania de vaccinare antigripală să se facă și aceasta”, a explicat Dragoș Gavrilă.

Pe listele de așteptare au fost trecute de către cei doi medici de familie doar 60 de persoane care și-au manifestat intenția de a se vaccina anti-COVID.