Actualitate SĂNĂTATE

LIBER LA VACCIN ANTIGRIPAL. Ministerul Sănătății anunță vaccinare antigripală gratuită pentru toată lumea

Vaccin antigripal pentru orice dorește. Ministerul Sănătății anunță că oricine vrea  să se vaccineze antigripal poate beneficia de serul gratuit, chiar dacă nu face parte din categoriile de risc, care erau incluse până acum în schema națională. Astfel, ministerul de resort anunță că nu va mai exista o prioritizare impusă de grupele de risc. Până acum, de vaccin antigripal gratuit beneficiau cadrele medicale, angajații și beneficiarii centrelor de ocrotire socială, bolnavii cronic, bătrânii de peste 65 de ani și femeile gravide. De acum, oricine va dori să se vaccineze antigripal va putea merge la medicul de familie și  va putea cere vaccinul.

 “Este necesar ca vaccinarea antigripală să continue şi în această perioadă de pandemie, prevenirea îmbolnăvirilor de orice fel este esenţială. Riscurile de co-infecţie COVID cu gripă duc la forme grave de boală, fapt demonstrat ştiinţific. Extindem vaccinarea antigripală gratuită pentru toate categoriile de populaţie”, a anunţat, joi, Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii. 

Totodată, Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi  recomandă celor care doresc vaccinul să îl solicite gratuit medicilor de familie. De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratori.