Buzoienii pe care sfârșitul de an îi găsește pe patul de spital vor avea parte de un meniu special. Vor avea pe mese bucate tradiționale, pentru a uita măcar pentru câteva momente că sunt departe de cei dragi, în zi de sărbătoare. Circa 120 de pacienți vor avea pe masa de Revelion friptură, cozonac și portocale.

„În noaptea de Revelion, pacienții care sunt internați în Spitalul Județean de Urgență Buzău vor avea parte de un meniu special. Acesta este compus din friptură cu risotto, cozonac și portocale. Ne referim la pacienții care nu urmează un regim dietetic. 120 de pacienți vor primi un astfel de meniu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgnță Buzău, Adriana Bunilă.
Pacienții care urmează regim alimentar vor primi meniu separat, în funcție de nevoile fiecăruia.
În fiecare an, Spitalul Județean de Urgențe Buzău oferă o masă festivă în preajma marilor sărbători. De Crăciun spre exemplu, pacienții au primit un meniu special, din care n-au lipsit tradiționalele sarmale.
Adaugă comentarii