Actualitate POLITICĂ

MESAJ AL PRIMARULUI TOMA CĂTRE LIBERALI: ”Îi rog să colaboreze”

După ce  senatorul PNL, Vlad Pufu, a anunțat că va cere Instituției Prefectului să facă un control de legalitate asupra hotărârii CLM privind majorarea impozitelor pe clădiri, primarul Constantin Toma îi cheamă pe liberali la masa discuțiilor, pentru ca, împreună, să găsească cele mai bune soluții pentru oraș.

Primarul Toma ”îi roagă” pe liberali să colaboreze, atrăgând atenția că dacă hotărârea privind majorarea dărilor va fi revocată, Primăria Buzău va fi în situația de a nu mai putea funcționa.

”Îi rog să colaborăm. Primăria nu poate funcționa decât cu bani de la populație și de la firme. Firmele, intrând și ele într-o situație dificilă, din cauza pandemiei, au plătit mai puțin la Primăria Buzău. Anul trecut, datorită facilităților oferite, am reușit să obținem, să colectăm doar 53%, avem o gaură de 12 milioane de euro pe care sigur o acoperim dacă reducem costurile de peste tot. Nu avem nicio soluție. Vom avea un blocaj total. Acea hotărâre de Consiliu Local se referă, de fapt, la o hotărâre veche de Consiliu Local cu tot ce înseamnă această poveste.”, spune Constantin Toma. 

 Primarul Buzăului spune că liberalii au șanse de a suspenda hotărârea privind majorarea taxelor pe clădiri, însă efectele ar fi nefaste.

”Și astăzi poate să o bage în contencios și, conform Constituției, hotărârea Consiliului Local este în aer. De astăzi să se dea și de luni, gata, să nu mai plătească nimeni. Va fi o bucurie generală, dar va fi gunoi pe stradă, nu vom mai plăti nimic, nici consumabile la vaccinare, nici utilitățile la școli. Nu vom mai putea face nimic. Și-am zis și eu, să pună toți buzoienii, și săracul și bogatul, un pic umărul ca să putem trece peste acest nenorocit de an. Nu este glumă! Nu am colectat peste 12 milioane de euro. Deci, ce puteam să fac?! Să stau cu mâinile pe piept și să aștept să le închidem? Nu pot să joc în filme de-astea. In consecință, ce să fac? Să vedem ce susține Prefectura. Deci, în funcție de ce ne va spune, aia vom face! “

Pe același subiect puteți citi și AICI.

Autorul știrilor

Cristina Sterian

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • primarul Toma stie sa roage ceva pe cineva? Cum asa? El stie doar sa dea cu pumnul in masa, sa jigneasca, sa umileasca, sa ameninte, sa injoseasca. Nu stie sa fie elegant, educat, inteligent, solidar, amabil, diplomat. Tranteste mucii in fasole si este un tip conflictual. Dl. Pufu nu are ce discuta cu el!

Publicitate