Actualitate

(UPDATE) Metoda prin care un individ din Mărăcineni a furat mii de litri de bere și sute de tone de zahăr și ulei. Ce făcea cu marfa furată

UPDATE: Bărbatul a fost arestat preventiv.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Un tânăr de 27 de ani din Mărăcineni a fost reținut la finalul unei anchete care a vizat mai multe furturi din TIR-uri încărcate cu alimente sau alcool.

Oamenii legii au intrat pe fir în urma mai multor sesizări ale unor firme de transporturi care s-au trezit cu încărcăturile TIR-urilor înjumătățite. În fapt, șoferii care încărcau mașinile cu bere, zahăr, ulei sau alte alimente, dar mai staționau o vreme pe raza orașului înainte de a pleca în cursă, se trezeau că cineva tăia șufele care susțineau baxurile și fura cu nemiluita.

Așa au demarat polițiștii verificările în acest caz, verificări care au condus la un tânăr de 27 de ani din Mărăcineni.

Pentru a-i demonstra faptele, oamenii legii au efectuat ziua trecută percheziții atat la locuința bărbatului cât și a iubitei sale, cu domiciliul în orașul Buzău.

Din cercetări a reieşit că cel în cauză ar fi profitat de faptul că autotirurile aparţinând mai multor societăţi comerciale, erau parcate în zone slab iluminate din municipiul Buzău şi ar fi sustras din semiremorci bunuri alimentare.

Bănuitul ar fi sustras aproximativ 200 de butoaie, baxuri şi saci cu băuturi alcoolice, respectiv alimente. Prejudiciul total este de peste 30.000 de lei”, precizează polițiștii.

După ce fura sute de litri de bere si sute de tone zahăr, ulei și alte alimente, bărbatul le  încărca în mașina sa personală, un BMW, și le transporta în diverse locații după care le vindea către diferite magazine alimentare din orașul Buzău, din Vadu Pașii ori Glodeanu Sărat.

In acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, si l-au reținut pe individ pentru 24 de ore.

Suportul de specialitate in acest caz a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.