Actualitate

Microbuzele electrice pentru transportul școlar, soluție pentru descongestionarea traficului din Buzău. Care este explicația

Traficul rutier este un adevărat coșmar la orele de vârf. O simte toată lumea pe propria piele, iar ambuteiajele au devenit o problemă cotidiană în mai toate marile orașe. Dimineața, când părinții își duc copiii la școală sau la grădiniță, dar și la finalul orelor de curs, traficul devine un adevărat coșmar. Și nu doar în proximitatea unităților de învățământ.

Problema ar putea fi rezolvată, la Buzău, unde se încurajează transportul alternativ, iar primăria anunță schimbări majore pentru transportul elevilor. Mai exact, Primăria Buzău va achiziționa 20 de microbuze electrice care vor fi destinate exclusiv transportului școlar. Achiziția are o valoare totală de 6 milioane de euro, iar obiectivul  este acela de a încuraja familiile din municipiu să își trimită copiii la școală cu mijloacele de transport în comun. Asta s-ar resimți, implicit, și printr-o diminuare a aglomerației în zona școlilor, în perioadele în care copiii intră sau ies de la cursuri.

De altfel, potrivit primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, administrația locală intenționează să facă și alte achiziții de mijloace de transport ecologice. Planul face parte dintr-un proiect mai amplu care prevede amenajarea, în zona Bariera Brăilei, a unui centru de transport, cu bază de autovehicule ale societății Trans Bus, garaj pentru dezvoltarea conceputului Park & Ride și stații de încărcare pentru vehicule electrice. Miza este ambițioasă, pentru că autoritățile își propun ca Buzăul să aibă, într-un viitor apropiat,  un transport public sută la sută ecologic.

”Am semnat un contract pentru 20 de microbuze electrice. Mai semnasem un contract pentru încă 16 microbuze electrice. Așa cum știți, mai avem 13 microbuze aduse. Prin acest proiect, care va însemna 40 de milioane de euro, din care am primit aproape 1,5 milioane de euro, pentru că avem deja gata studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, vor mai fi încă 12 autobuze electrice. Și în perspectivă, Doamne ajută, poate o să ajungem la 100% flotă de autovehicule electrice și pe hidrogen, pentru că ne propunem și acest combustibil al viitorului”, a declarat Constantin Toma la Focus TV.