Actualitate

Ministrul Mediului ajunge la Gura Teghii! Vizita are loc pe fondul controverselor legate de efectele hidrocentralei de la Surduc

Ministrul Mediului ajunge astăzi la Gura Techii. Diana Buzoianu se va întâlni cu locuitorii din satul Păltiniș pentru a discuta proiectul hidrocentralei Surduc, o investiție care a stârnit ample discuții. Oficialul este aștetat să sosească la Gura Teghii la ora 14.00.

”Doamna ministră a Mediului, Diana Buzoianu, va fi prezentă în comuna noastră pentru a discuta deschis și direct cu noi, oamenii care trăim aici, despre impactul catastrofal pe care îl are stavilarul Surduc asupra vieții noastre. Este vorba despre devierea rîului prin munte și privarea de apă a peste 40 de kilometri de albie, reducerea debitului Bâscăi Mari cu 80% din debitul natural, afectarea fântâinilor, gospodăriilor, apelor subterane, faunei și a sufletului acestei comunități”, au anunțat reprezentanții Asociației Tainița Baștinei.

Proiectul amenajării hidrotehnice de la Surduc la Nehoiașu este intens contestat. A fost elaborat înainte de 1989, dar impactul asupra mediului a fost contestat de activiștii de mediu, în ultimii ani, inclusiv prin organizarea de proteste.

Proiectul prevede amenajarea unui baraj la Surduc, pe Bâsca Mare, realizarea unei aducțiuni de 16 kilometri, până la Nehoiașu și captarea altor două râuri care să asigure debitul pentru o nouă hidrocentrală: Nehoiașu II.

Investiția ar urma să asigure creșterea producții de energie hidro, obținută de Hidroelectrica, dar cu consecințe asupra mediului.

Într-o intervenție la Focus TV, profesorul Ștefan Petriceanu a subliniat faptul că barajul Surduc va afecta mediul, prin secarea unui râu cu 10 specii de pești, dar și populația din câteva localități din zona de nord a județului Buzău, care ar rămâne fără surse de apă. Afectate ar fi, spune profesorul buzoian, și alte cursuri de apă, precum Zăbala, Bâsca Mică, Bălescu Mare, Porcu, Bâsculița, Patac, Paltin, Cașoca. Detalii AICI

La ora 16.30, Diana Buzoianu va susține și o conferință de presă la Căminul Cultural din Păltiniș.