Actualitate

Mulți prezenți, foarte puțini selectați! Angajatorul de la Brăila nu reușește să găsească forță de muncă în Buzău. Care sunt cauzele

Doar dorința de a munci nu a fost suficientă pentru a fi angajate. Este cazul a zeci de persoane prezente la bursa locurilor de muncă organizată astăzi, 27 iulie, la Râmnicu Sărat, care s-au întors acasă la fel cum au venit: șomeri. Din păcate, sunt persoane fără școală, unele dintre ele care nici măcar nu știu să scrie sau să citească, iar acest ”handicap” a cântărit mult în luarea decizie de către angajatorul care are nevoie de 200 de salariați pentru fabrica de la Brăila. De altfel, asistații sociali reprezintă o problemă pentru județul Buzău și chiar dacă, în prima jumătate a anului, numărul celor aflați în evidențele AJOFM a scăzut considerabil tot mai există 8.000 de beneciari ai venitului minim garantat, adică persoane care cu greu își pot găsi un loc de muncă.

Mulți au venit, puțini au fost selectați. Din cei aproape 200 de participanți doar șase au reușit să treacă de primele probe impuse de angajatorul care caută forță de muncă pentru fabrica de cablaje auto de la Brăila. Din păcate, mulți nu aveau nici opt clase, iar patronul nu a vrut să-i angajeze.

”A doilea eveniment de săptămâna aceasta, desfășurat la Râmnicu Sărat, s-a bucurat de prezența a 194 de participanți din care, din păcate, doar 6 au fost selectați. Nu au îndeplinti condițiile de studii și nici cerințele medicale impuse de angajator. Din cei 194 peste 175 au fost de la ajutorul social”, a  spus Sebastian Tarpan, șeful Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău

Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Râmnicu Sărat reflectă, de fapt, realitatea din ultimii ani cu care se confruntă piața muncii. Cu alte cuvinte, numărul mare al șomerilor din rândul asistaților sociali, adică al celor care cu greu își pot găsi un loc de muncă tocmai pentru că mulți dintre ei nici nu știu să scrie și să citească.

”E foarte complicat să fie angajate persoanele beneficiare ale ajutorului social  pentru că angajatorii cer la angajare minim opt clase, iar marea lor majoritate, a asistaților sociali, ei au maxim opt clase. Singura lor șansă este doar atunci când se ivesc posture pentru muncitori necalificați sau posture unde se cer studii, dar și atunci este o problemă pntru că dânșii au fost inactive pe piața muncii foarte mult timp și angajatorii evită astfel de solicitanți” , a spus Tarpan.

De la începutul anului, numărul beneficiarialor venitului minim garantat a scăzut considerabil, iar Buzăul nu mai este fruntaș din acest punct de vedere, însă numărul acestor șomeri rămâne unul destul de ridicat.

”Numărul lor a scăzut față de cel de la începutul anului. Dacă ne amintim, în ianuarie 2021 eram fruntași la rata șomajului, iar acest lucru era cauzat de numărul mare de beneficiari ai venitului minim garantat. Acum Buzăul a ieșit din top 5 județe cu cea mai mare rată a șomajului. Mai avem 8.000 de asistați social față de 11.000, cât aveam la începutul anului”, a mai explicat pentru șansanews.ro Sebastian Tarpan.

Seria burselor va continua și mâine, când angajatorul din Brăila va ajunge la Boldu, urmând ca joi să fie organizat ultimul astfel de târg la Râmnicelu.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian