Actualitate

Nici nu s-a deschis bine că deja este aproape jumătate ocupat! Spitalul din Nehoiu a primit bolnavi COVID și din alte județe. Două persoane, internate la ATI

După prima zi în care tratează pacienții infectați cu SARS-CoV-2, spitalul de la Nehoiu are deja aproape jumătate dintre locuri ocupate, iar unele persoane au avut nevoie de internare pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Nu mai puțin de 17 bolnavi au ajuns joi, 14 octombrie, la unitatea spitalicească, iar astăzi de dimineață deja alți doi pacienți de la Râmnicu Sărat sunt pe drum către Nehoiu. Cele 45 de locuri destinate bolnavilor COVID se ocupă mult mai repede decât s-au așteptat cadrele medicale mai ales că printre persoanele transferate sunt și bolnavi din alte județe, nu doar Buzău, trimiși prin Centrul Operațional de Coordonare.

Au început în forță încă din prima zi de la deschidere. Cadrele medicale de la Nehoiu au primi joi nu mai puțin de 17 bolnavi COVID, transferurile fiind făcute atât din Spitalul Județean Buzău cât și din Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Mai mult decât atât, tot în cursul zilei de joi, la Nehoiu au ajuns și doi bolnavi de la Brașov, pentru că nu s-a mai găsit pentru ei niciun loc la niciun alt spital din județul respectiv sau din apropiere.

Mai grav este că, spune managerul Spitalului Nehoiu, printre bolnavii trimiși sunt și persoane care au avut nevoie de oxigen și sunt internați la ATI. Este vorba despre persoane a căror saturație a coborât brusc până la 87. Asta în condițiile în care, spune tot conducerea unității spitalicești, la Nehoiu ar fi trebuit să ajungă doar bolnavi cu o formă ușoară a bolii și după ce ar fi stat câteva zile internați, sub supraveghere medicală de specialitate într-un alt spital, fie de la Buzău, fie de la Râmnicu Sărat, fapt care însă nu a fost respectat, iar bolnavii sunt trimiși direct de la Unitatea de Primiri Urgențe, după o primă evaluare făcută de un medic specialist.

Spitalul continuă să se aglomereze. Și vineri de dimineață deja alte două persoane de la Râmnicu Sărat erau în drum spre Nehoiu, iar Buzău urma să comunice numărul bolnavilor pe care îi va trimite.

Cadrele medicale fac tot posibilul să îngrijească bolnavii infectați cu SARS-CoV-2 cât mai bine însă sunt la prima astfel de experiență. În plus, deocamdată au un stoc limitat de medicamente și, la fel, un număr redus de concentratoare de oxigen.

În total, la Nehoiu au fost create 45 de paturi pentru pacienții COVID-19, însă cum numărul cazurilor noi este tot mai mare, în fiecare zi, în toată țara, este foarte posibil ca aceste locuri să fie ocupate în doar câteva zile. Vineri la Buzău au fost confirmate cu COVID-19 nu mai puțin de 241 de persoane.