Actualitate

Noi decizii care pecetluiesc soarta Gloriei Buzău. Consilierii locali municipali și cei județeni au votat (VIDEO)

Cursă contracronometru pentru înscrierea noii echipe de fotbal a Buzăului, înființată după implicarea Consiliului Local și Consiliului Județean, pentru ca Gloria să poată evolua și în sezonul următor în eșalonul secund.              

Un pas important care duce echipa din Crâng mai aproape de  dezideratul propus, acela de a-și continua evoluția în Liga a doua, a fost făcut, joi, în două ședințe extraordinare ale Consiliului Local Municipal și Consiliului Județean. Cele două miniparlamente buzoiene au fost întrunite de îndată pentru că, vineri, este ultima zi în care reprezentanții formației din Crâng pot anunța Federației Române de Fotbal cu ce entitate sportivă se înscriu în noul sezon al ligii a doua. Astfel, joi, au fost desemnați reprezentanții  Primăriei și ai Consiliului Județean în Adunarea generală a acționarilor și membrii în Consiliul Director al noii entități.             

Primă­ria va fi reprezentată în Adunarea Generală a Acționarilor de Ștefăniță Oprea, șef serviciu Administrativ, iar în Consiliul  Director de Cristian Cea­ușel, director executiv al Direcției Economice, și de Eduard Pistol, secretarul general al municipiului Buzău. Consiliul Județean îl trimite în Adunarea Generală a Acționarilor pe Laurențiu Gavrilă, secretarul general al județului Buzău, iar în Consiliul Director pe Dragoș Cefălan, șef Birou Audit Public Intern, și pe Gheorghe Guiu, fost președinte la Metalul Buzău și fost oficial al Asociației Județene de Fotbal. Toți cei numiți nu vor fi remunerați pentru funcțiile în care au fost aleși.

“În condiţia pe care am pus-o, am vorbit şi cu domnul primar şi cu ce care investesc din privat, nimeni nu va primi niciun leu din Comitetul Director. În momentul în care se vor plăti măcar 10 lei, mă voi retrage”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean.

Proiectele de joi au fost votate în ședința CLM cu 17 voturi pentru 4 abțineri iar în ședința de CJ cu 18 voturi pentru și 4 abțineri. Atât în Consiliul Local cât și în Consiliul Județean cei care s-au abținut au fost consilierii de la PNL.

Liberalul Ionuț Iuga spune că în statutul asociației sunt multe neclarități care i-au făcut pe consilierii acestui partid să fie sceptici în privința acestui proiect:

Sunt multe aspecte care obligă în oarecare măsură Consiliul Judeţean şi totodată nu clarifică unele aspecte legate de patrimoniu, de modalitatea în care se iau deciziile”.

Odată ales, Consiliul Director al Asociației Fotbal Club Gloria Buzău se va întruni joi sau vineri și va stabili cine va fi viitorul antrenor  principal al echipei din Crâng. Un nume des vehiculat în ultima vreme este cel al lui Cristi Pustai, care a antrenat  ultima dată pe Dunărea Călărași, cu care a ajuns să dispute barajul de promovare în Liga întâi, pierdut în fața lui FC Voluntari. 

Indiferent dacă Pustai va fi sau nu ales antrenor al formației din Crâng, misiunea celor care vor prelua formația va fi una grea,  targetul  celor care au decis să se implice în soarta formației,  inclusiv al autorităților  buzoiene, fiind acela de a ajunge să evolueze în prima ligă De altfel, președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu a spus ferm, joi, că doar dacă va fi performanță va fi și finanțare:

“Noi vom aloca anumite sume de bani. În funcţie de alocările bugetare, aproximativ 400 de mii de euro pe Legea 69. Noi alocăm sumele de bani, se face raportul şi în funcţie de cum se cheltuiesc banii, putem continua sau nu. Pe un proiect viabil de 2-3 ani, unde trebuie să punem cu partenerii din acest club bazele unui centru de juniori puternic şi deztul de dezvoltat ca să avem şi baza de unde să selectezi anumiţi jucători de fotbal din judeţul nostru şi nu, numai. Avem şi target într-un proiect în care în aproximativ 2-3 ani să fim o echipă de Liga I, cu această ocazie promovându-se şi judeţul. “