Actualitate Agricultura acum

Ploi abundente, efecte negative în pomicultură! Culesul cireșelor este întârziat, iar fructele nu mai sunt la fel de gustoase

A plouat cu găleata în Buzău, județul fiind mai multe zile la rând sub avertizări de precipitații abundente. Cu alte cuvinte, o vreme total neprielnică pentru culesul cireșelor. La Stațiunea de Cercetare Pomicolă Istrița, primele fructe s-au copt, iar aceasta era perioada în care culesul ar fi trebuit să fie în plin. Cu toate acestea, culegătorii intră să adune cireșele doar între reprizele de ploaie și totul decurge anevoios. În plus, apa nu face bine nici fructelor, iar asta înseamnă încă o diminuare a producției care și așa , anul acesta, este la jumătate față de anii roditori. Cu aceleași probleme se confruntă și alți pomicultori. De exemplu, Marian Tudor, un producător de fructe care deține o plantație de zmeură și mure la Vernești, spune că fructele nu mai au aceleași calități ca în anii trecuți tocmai din cauza ploilor abundente din perioada coacerii.

Este o vreme total nefavorabilă culesului de cireșe.  De exemplu, la Stațiunea de Cercetare Pomicolă Istrița sunt cultivate 13 soiuri de cireșe, iar trei dintre ele sunt coapte și ar fi trebuit să fie deja culese. Din păcate, culesul a început timid, doar câteva lădițe pe zi, pentru că plouă în continuu. În plus, perioada nu este bună nici pentru fructe pentru că acestea acumulează multă apă și crapă. Cu alte cuvinte pierderi.

”Producția de anul acesta este una bună având în vedere condițiile climatice de anul acesta. Este adevărat ne așteptam la o producție mai mare dar frigul din perioada de înflorire a diminuat cantitatea de fructe. Avem și o întârziere de recoltare de două săptămâni. Concret, la cele 10 hectare de cireșe ne așteptăm să culegem circa 40 de tone, adică undeva la jumătate față de anii trecuți”, a spus Rareș Pândaru, șeful fermei Istrița.

O producție diminuată din cauza condițiilor climatice va avea și Marian Tudor, un producător din Vernești. În plantația sa se găsesc atât cireși cât și alți pomi fructiferi dar și zmeură și mure. Din păcate, vremea din ultima perioadă a cauzat pagube la toate fructele. Sunt mai mici și cu mai puțin gust pentru că au acumulat mai multă apă, iar coacerea a fost întârziată.

” Cireșii suferă din cauza umidității. Fructele nu sunt atât de mari și nu sunt atât de gustoase, au foarte multă apă în componența lor. Murii la fel, suferă din cauza cantității mari de apă acumulată la rădăcină. Acum abia au înflorit și ar fi trebuit să aibă fructul format. Deocamdată sunt cam două săptămâni față de anul trecut întârziere. Anul trecut, în această perioadă terminam culesul la cireșe. Acum abia am început. Și nu au aceeași calitate. Sunt mai apoase, și nu sunt la fel de dulci.  Noi nu folosim pesticide, avem fructe curate dar nu sunt la fel de gustoase ca anul trecut. Sunt mai apoase, zmeura este puțin mai acrișoare. Totuși, nu ducem lipsă de clienți. Oamenii vin pentru că știu că avem fructe naturale”, a spus Marian Tudor.

La Vernești, fructele se vând cu 6 lei kilogramul de cireșe, și 16, respectiv 18 kilogramul de zmeură. La Istrița, la magazinul de la poarta fermei, un kilogram de cireșe se vinde cu 10 lei.

Cireșele de la Istrița sunt recunoscute pentru gustul lor deosebit, recent, soiul Early Red, cultivat și la Istrița, fiind desemnat soiul anului 2021. Producția de cireșe de anul acesta va fi vândută în piețele din marile orașe învecinate Buzăului și în București.