Actualitate

NOI SUBOFIȚERI LA ISU BUZĂU. Tinerii absolvenți au început munca alături de pompierii cu experiență

Echipa pompierilor din Buzău, completată cu noi subofițeri, pe final de an. Luni, 21 decembrie, 10 subofițeri pompieri care au finalizat cursurile de formare profesională în cadrul Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă – „Pavel Zăgănescu” Boldești, s-au alăturat salvatorilor din cadrul ISU Buzău. În prima parte a zilei a avut loc ceremonia de acordare a gradelor militare. Ulterior, cei 10 subofițeri au fost repartizați către subunitățile operative ale inspectoratului, unde, sub deviza „Curaj și Devotament”, vor activa ca subofițeri operativi/conducători auto.

Comanda ISU Buzău i-a felicitat pe cei 10 tineri pentru profesia aleasă, urându-le succes în carieră și în viitoarele misiuni în care aceștia vor fi angrenați.