Actualitate

BRACONIERI DIN BREAZA, PRINȘI ÎN TIMP CE SE AFLAU LA VÂNĂTOARE. Ce au găsit polițiștii în locuințele lor

De la vânătoare, direct în arest. Doi bărbați din Breaza au fost reținuți de polițiști după ce au fost prinși în timp ce vânau animale sălbatice, fără a avea vreo autorizație în acest sens.

O persoană care a auzit focurile de armă în pădure a pus mâna pe telefon și l-a anunțat pe administratorul fondului de vânătoare. La rândul său, acesta a chemat în sprijin polițiștii. Cu toții au pornit în căutarea vânătorilor. În paralel, și paznicul fondului de vânătoare a luat la pas pădurea din zonă și a reușit să-i găsească pe cei doi vânători. Însă, la vederea paznicului, cei doi bărbați au fugit, abandonând prada și mașina cu care se deplasau în extravilanul localității Greceanca. Polițiștii au continuat verificările și au stabilit și identitatea vânătorilor: un bărbat de 53 de ani, deținător legal de arme, ajutat de un alt localnic de 57 de ani, care știa foarte bine locurile frecventate de animalele sălbatice.

“În urma cercetărilor a reieșit că cei doi bărbați s-ar fi deplasat cu autoturismul unuia dintre bănuiți pe fondul de vânătoare și ar fi braconat animalele folosind armele bărbatului de 53 de ani. În momentul în care au fost surprinși de paznicul de vânătoare, cei doi au abandonat autovehiculul și vânatul și au părăsit locul faptei.În urma investigațiilor specifice, polițiștii au găsit în autoturismul abandonat și la alte două locații aflate în proprietatea bănuitului în vârstă de 53 de ani, armele de vânătoare, arme de tir sportiv cu glonț letale, muniție aferentă pentru ambele tipuri de armă și aproximativ 2kg carne de vânat. Cele patru arme şi muniţia aferentă, vânatul, precum şi carnea găsită au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul a fost indisponibilizat.”, anunță IPJ Buzău.

Ulterior, cei doi braconieri au fost reținuți pentru 24 de ore. Apoi, bărbatul de 57 de ani a fost lăsat liber, iar cel de 53 de ani a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În cauză se continuă cercetările pentru comiterea infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi „braconaj”.