Actualitate

Nu mai știm ce punem pe masă! Tot mai multe produse alimentare sunt retrase de la vânzare, fiind contaminate cu diverse substanțe

În prag de sărbători, când carnea devine unul dintre cele mai căutate produse, indiferent că vorbim despre carnea de porc sau de pui, sunt retrase de pe rafturile marilor magazine tot mai multe produse.

Sursa ANSVSA

Numai în ultima săptămână, ANSVSA a emis 4 alerte alimentare, fiind retrase de la comercializare pulpe și pipote de pui. Este vorba despre produse contaminate cu Salmonella care, dacă ar fi consumate, ar putea provoca grave probleme de sănătate. Inclusiv lanțuri de magazine care au unități deschise la Buzău au anunțat retragerea unor astfel de produse. Lista completă, AICI.

Alimente cu diverse pesticide, antibiotice sau alte substanțe extrem de nocive pentru organismul uman au tot fost retrase din magazine pe parcursul acestui an. Inclusiv alimente consumate zilnic, cum ar fi pâine, fructe, sucuri. Astfel de produse au ajuns și în magazinele din Buzău, cantități importante fiind retrase de DSVSA.

“În 2021 am sesizat o  creștere a numărului alertelor. Până la această dată au fost primite 56 alerte, dintre care 14 pe produse de origine animală. La nivelul județului, au ajuns pe masa consumatorilor produse cu probleme cum ar fi conserve de pește, au fost comercializate 46 de bucăți cu oxid de etilenă, șorici cu Listeria monocytogenes-1 kg, ouă de găină infectate cu antibiotic 2354 bucăți, trunchi de sardină contaminată cu histamină, 184 de bucăți din 560. În ceea ce privește produsele de origine non animală ne referim la sucuri și fructe. Au fost comercializate sucuri 6 226 bucăți, grefe 127 kg, pâine 3999 bucăți, înghețată, cremă de gătit din cocos, ulei de cânepă, băutură cocos, broccoli congelat, stafide,  ardei gras, grăsimi cu susan și bere. Majoritatea alertelor au fost legate de prezența oxidului de etilenă și pesticide. Produsele au fost retrase din magazine. Pericolul în cazul consumului unor produse contaminate este major având în vedere agenții patogeni. Pericolul este mare pentru că se pot declanșa diverse boli. ”, a declarat la Focus Tv purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Iulian Moca.

Produsele alimentare retrase de pe rafturile magazinelor din cauza substanțelor periculoase au fost produse importate din diverse state.