Actualitate POLITICĂ

O lege inițiată de cei doi parlamentari liberali din Buzău, așteptată în România de peste 20 de ani

Aparatele electrice sau electronice vechi, dar care încă pot fi utilizate, și care până acum ajungeau la centrele de reciclare, vor putea fi repuse în uz. Un proiect inițiat de parlamentarii PNL de Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu și senatorul Vlad Mircea Pufu, a devenit lege, astfel că de acum multe echipamente și aparate electrice sau electronice vor putea fi recondiționate și reintroduse pe piață. Ceea ce va însemna mai puține deșeuri electrice și electronice.

O astfel de lege era așteptată de 2 decenii, a declarat, pentru presa centrală, președintele Cooperativei Meşteșugărești Metalo-Casnica, Sorin Angel.

„Durata de viață a unor electrocasnice a scăzut dramatic de la 15-20 de ani la numai 4 ani sau chiar mai puțin uneori. Este păcat, pentru că producem prea multe deșeuri, iar unele sunt greu de reciclat. Drept urmare, restaurarea electrocasnicelor este o soluție și este o piață pe care intenționăm să intrăm. Chiar anul viitor vrem să deschidem un astfel de magazin în care vom putea comercializa astfel de produse cu garanție, evident”, a declarat pentru „Adevărul”, Sorin Angel.

La rândul lor, jurnaliștii de la știripesurse.ro arată importanța acestei legi și ce consecințe va avea aplicarea ei.