UPDATE: DRDP Buzău anunță vineri seară că, după discuții purtate cu constructorul, perioada în care se vor executa lucrări pe podul de la Mărăcineni va fi mult scurtată. Astfel, constructorul a dat asigurări că “se va acționa efectiv după jumătatea lunii iunie, timp de maxim 4 nopți”.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Restricții de circulație pe podul Mărăcineni, unul dintre cele mai tranzitate obiective de acest gen din județul Buzău, asigurând legătura dintre Moldova și sudul țării prin DN2. Timp de aproape o lună, se va lucra pentru refacerea covorului asfaltic, așa că vor fi instituite restricții de trafic. Vestea bună este că se va lucra pe timpul nopții.
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău anunță că startul lucrărilor de întreținere a DN2E85, pe podul de la Mărăcineni, se va da luni, 3 iunie. În acest context, traficul va fi restricționat pe sensul Rm.Sărat- Buzău. Vestea bună pentru șoferi este că lucrările se vor executa pe timpul nopții. Pentru a evita aglomerația, valorile de trafic pe pod fiind extrem de ridicate, s-a luat decizia ca muncitorii să își desfășoare activitatea doar noaptea, în timp ce ziua se va circula normal. Astfel, restricțiile de trafic vor fi în vigoare doar de la ora 19:00 la ora 06:00.
” În perioada 03.06.2024-28.06.2024, pe DN 2, km.114+570, pe podul de peste Râul Buzău, în județul Buzău, pe sensul de mers Râmnicul Sărat-Buzău, se vor institui restricții de circulație, în vederea lucrărilor de întreținere periodică.
Perioada de instituire a restricțiilor de circulație este următoarea: de luni până vineri, în intervalul orar 19:00-06:00″, anunță DRDP Buzău.
Adaugă comentarii