Actualitate

O nouă zi, noi avertizări meteo. Ce se întâmplă cu vremea în zilele următoare

După zile în șir în care Buzăul s-a aflat sub cod galben de caniculă, meteorologii au schimbat culoarea avertizării. Valul de căldură se intensifică, astfel că, în prima zi a săptămânii viitoare, Buzăul se va afla sub cod portocaliu de arșiță, cu excepția zonei de munte, vizată de un cod galben. Luni, 26 august, în tot județul va fi vreme călduroasă, cu temperaturi de până la 36-38 de grade, la umbră.

” Valul de căldură va persista pentru a paisprezecea zi consecutiv. În județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov și municipiul București, Galați, Vrancea, Vaslui, Iași și Botoșani va fi caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 36…38 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 19 și 23 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală”, anunță ANM.

Vestea bună este că de marți temperaturile încep să scadă ușor. Valul de căldură se va restrânge, iar instabilitatea atmosferică se va accentua, arată meteorologii.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian