Actualitate

O nouă zi toridă la Buzău. Trucuri pentru a răcori la orele de vârf. La ce ajută o eșarfă umedă în jurul gâtului

Valul de căldură va persista și astăzi, iar meteorologii au emis pentru județul Buzău o avertizare de cod galben de caniculă. Asta înseamnă că, la orele de vârf ale zilei, se vor atinge temperaturi de până la 37 de grade Celsius, la umbră. De altfel, în Buzău este foarte cald încă de dimineață.

”Marți valul de căldură se va menține în sudul, sud-estul și local în vestul și centrul teritoriului. Va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 17 și 22 de grade”, spun meteorologii.

Potrivit unei hărți publicate pe site-ul ANM, la ora 8.00, în municipiul Buzău erau 23 de grade Celsius, iar la Râmnicu Sărat 24 de grade Celsius.

În acest context, medicii în sănătate publică avertizează că există un risc ridicat de epuizare și chiar de accidente vasculare cerebrale motiv pentru care vin cu o serie de recomandări ce trebuie respectate în perioadele caniculare.

Într-o intervenție la Focus News, dr. Loti Popescu, coordonator al Departamentului de Promovare a Sănătății și Educație pentru Sănătate din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Buzău, a oferit câteva metode pe care le putem folosi pentru a ne răcori, de exemplu, atunci când mergem pe stradă.

Specialistul în sănătate publică a spus că cel mai important este să menținem o temperatură constantă a organismului, iar acest lucru îl putem face dacă vom avea în jurul gâtului o eșarfă umedă.

” O eșarfă umedă sau o batistă umedă, în jurul gâtului, scade temperatura corpului nostru. O udăm, din când în când, cu apă rece, în timpul acestor deplasări, și vom reduce stresul termic asupra organismului. Această răcorire e foarte importantă pentru că zona gâtului este foarte sensibilă. Iarna, dacă avem gâtul descoperit, ne înfrigurăm mai repede, iar, vara, ne răcorim mai ușor cu o eșarfă udă, rece, în jurul gâtului.”

De asemenea, importantă este hidratarea, iar cantitatea de apă ce trebuie consumată în aceste zile toride trebuie să fie mai mare decât în mod obișnuit. Loti Popescu a spus că fiecare individ trebuie să consume lichide în funcție de greutatea pe care o are. 2 litri de lichid este recomandat persoanelor care au  o greutate de 60 de kilograme.

Importantă este și alimentația în perioada caniculară, iar dr. Loti Popescu recomandă și administrarea unor săruri de rehidratare ce pot fi cumpărate de la farmacie.

”Este important ca, pe parcursul zilei, să avem cu noi niște săruri de rehidratare. Este o suspensie orală, disponibilă sub forma de pliculețe, în farmacii, pe care o dizolvăm în apă și care asigură vitamine și minerale pe care noi le pierdem pe parcursul zilelor călduroase, când transpirăm mult. Este recomandată administrarea acestor săruri pentru toate vârstele, dar, în special, pentru cele aflate la extreme, respectiv copii și vârstnici.” mai explică medicul Loti Popescu.  

Pe timpul nopții, când la fel este foarte cald, Loti Popescu spune că putem să ne ajutăm de un ceai de tei pentru a avea un somn bun.

Riscul de producerea accidentelor vasculare cerebrale este mai mare în această perioadă și Loti Popescu a atras atenția asupra simptomelor ce pot apărea înainte astfel încât să știm când este momentul să ne retragem la umbră pentru a evita o problemă medicală gravă.

De asemenea, trebuie o atenție deosebită la folosirea aerului condiționat pentru că diferențele mari de temperatură pot genera probleme grave până la infarct miocardic.

Pe parcursul zilei de ieri, temperatura resimțită de organism, la Buzău, a fost la 40 de grade Celsius, în intervalul 14.00-16.00.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian