Războiul dintre Olguța Berbec și Niculina Stoican nu s-a terminat nici acum. În primă instanță, Niculina câștigase procesul intentat de Olguța pentru că i-a ”copiat” o melodie, dar simțindu-se nedreptățită de verdictul judecătorilor, Olguța Berbec merge mai departe cu procesul intentat Niculinei.
După aproape trei ani în care Olguța Berbec și Niculina Stoican s-au războit în instanță din cauza unui cântec, judecătorii au stabilit în luna septembrie a anului trecut că melodia cântată de Niculina nu e un plagiat. Nemulțumită de verdict, Olguța Berbec mută lupta la Curtea de Apel București, acolo unde speră că va obține un verdict favorabil. În luna aprilie are loc primul termen al procesului iar Olguța spune că vrea să se facă dreptate.
“Eu nu m-am inspirat din piesa ei. Există o variantă înregistrată și în 2013, de ea în 2019, și de mine în 2021. Este un punct de răscruce pentru că, uneori, oamenii încearcă sa-și atribuie merite sau lucruri și nu este normal să se întâmple așa. Cumva, dacă privești lucrurile strict pe legislație, pare împotriva legii și a firii. Dar, mergând mai departe și căutând în definiția folclorului și în etnomuzicologie, sunt științe pe care cei care cântă să le studieze un pic. Nu este o rușine să înveți, este o rușine să fii ignorant și să mai și emiți pretenții pe deasupra!“, a spus Niculina Stoican.
Adaugă comentarii