Olimpiada Internațională de Chimie, desfășurată în Dubai și care se încheie astăzi, reprezintă momentul de glorie adjudecat de buzoianul Matei Ursăchescu, elev al Colegiului B.P. Haseu. Fiul medicilor Ursăchescu, multiplu medaliat la olimpiade naționale și internaționale la disciplina Chimie, Matei se întoarce, de această dată, cu perla coroanei, pentru că a reușit să obțină aurul la competiția din Dubai. De ieri de când a avut loc fesivitatea de premiere, curg felicitările pentru liceanul de la Hasdeu. Unul dintre primele mesaje a venit de la inspectorul de specialitate din IȘJ Buzău, Serenella Dinu, care scrie că performanșa lui Matei este o promisiune cu care buzoianul a plecat în Dubai:
”Felicitări, Matei! Te-ai ținut de promisiune! Aur la Olimpiada Internațională de Chimie -Dubai, 2025. Te iubesc, infinit! Matei, performanța ta este o sursă de inspirație și o dovadă vie a dedicării, inteligenței și pasiunii tale pentru știință. Ai demonstrat că prin muncă asiduă și perseverență, visurile cele mai înalte pot deveni realitate. Aurul tău nu este doar o medalie, ci un simbol al excelenței, al orelor nesfârșite de studiu, al sacrificiilor și, mai presus de toate, al potențialului imens pe care îl cultivă educația.Îți mulțumim, Matei, pentru că ne-ai făcut să ne simțim atât de mândri! Îți mulțumim pentru că ești un model pentru tinerii din România și pentru că ne reamintești tuturor că talentul, atunci când este susținut de pasiune și efort, poate cuceri cele mai înalte culmi.Felicitări, Matei! Ești un campion!”
Imagini din timpul ceremoniei de premiere îl surprind pe Matei Ursăchescu urcând cu emoție pe scenă, în aplauzele participanților și purtând în mâini drapelul României:
Imediat după performanța din Dubai, Matei Ursăchescu a acordat un interviu agenției Agerpres, în care a vorbit și despre planurile sale de carieră
”Doresc să studiez medicina în București, aș prefera să rămân în România, pentru că îmi place această țară, îmi văd un viitor aici, sunt multe oportunități și aș vrea să le explorez”
La Olimpiada Internațională de Chimie din Dubai au fost circa o mie de participanți. Tot lotul care a reprezentat România în Dubai se întoarce cu medalii acasă, o performanță remarcabilă:
Matei Ursăchescu, Colegiul Național „B.P. Hasdeu” Buzău – aur
Mihnea Alexe, Colegiul Național „Tudor Vianu” București – argint
Ștefan Dumitrescu, Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” Brașov – argint
Alexandru Băgăianu, Colegiul Național „Sfântul Sava” București – bronz



Adaugă comentarii