Actualitate

OUĂ ÎNCONDEIATE, ÎNTR-O PREZENTARE HOLOGRAMĂ! Expoziție inedită la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă”

Expoziție inedită la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din Buzău. Ouăle încondeiate după tehnica veche de sute de ani, folosită de străbuni, pot fi admirate cu ajutorul unui sistem ultra modern. Pentru prima dată, muzeografii de la Buzău prezintă exponatele cu ajutorul unui sistem de redare hologramă astfel că vizitatorii pot înțelege mai bine cum se vopseau în trecut ouăle de Paște dar și ce semnificație au motivele tradiționale desenate.

Expoziția temporară „Arta încondeierii ouălor în zona etnografică a Buzăului” a fost deschisă astăzi la  Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” și cuprinde 30 de motive ornamentale specifice zonei de munte a județului Buzău.

Daniel Costache, directorul Muzeului Județean Buzău

În cadrul expoziției, realizată în parteneriat cu Muzeul Dunării de Jos din municipiul Călărași, vor fi etalate ouă încondeiate din zona etnografică a Buzăului, precum și 30 de motive ornamentale folosite pentru decorarea ouălor. Motivele decorative provin de pe ouă încondeiate din comunele Lopătari și Vintilă Vodă.


Daniel Costache, directorul Muzeului Județean Buzău

Expoziția rămâne deschisă până în luna iunie, iar accesul este permis chiar și în Vinerea Mare, iar din mai intrarea va fi permisă în fiecare zi, de la 10.00 la 18.00.