Actualitate

(P) INVITAȚIE-Festival ”Hai la Berca, în Ținutul Buzăului!”

În acest weekend, 12-13 august, va avea loc un festival aflat la prima ediție, ce are ca scop promovarea Geoparcului Internațional UNESCO ”Ținutul Buzăului” și, implicit, a comunei Berca, aceasta fiind considerată una dintre ”porțile” de intrare în Geoparc.

Seara românească (sâmbătă, 12 august) pune în valoare:

  • muzica populară
  • artiști locali
  • ansambluri folclorice de pe teritoriul Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului
  • proiecție de filme de promovare a Geoparcurilor din România: Ținutul Buzăului și Țara Hațegului
  • producători locali și meșteri populari.

Hai la Berca, în Ținutul Buzăului! este un festival ce are și o importantă componentă internațională, prin promovarea Geoparcurilor acreditate UNESCO din Grecia, dar și a dansurilor tradiționale, a muzicii și bucătăriei grecești.

În Seara grecească (duminică, 13 august):

  • Ionuț Galaniconcert de muzică grecească
  • filme de prezentare a Geoparcurilor din Grecia pe ecranul de la scenă
  • concurs culinar cu preparate grecești gătite la ceaun
  • dansuri specifice de pe teritoriul Greciei – Ansamblul Asteria.

Pe parcursul celor două zile, la GeoGate, centrul de vizitare aflat în Sătuc, Berca, vor avea loc Ateliere de știință pentru copii ”Laborator Umblător: Lumea la microscop”, cu următorul program: 10.00-10.30, 11.00-11.30, 12.00-12.30, 15.30-16.00, 16.30-17.00, 17.30-18.00.

De asemenea, GeoGate va fi deschis spre vizitare între orele 09.00-19.00. GeoGate este locul unde poți să vezi, să auzi, să miroși și să simți Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului. Este un centru de vizitare modern, care îmbină exponatele clasice cu Realitatea Augmentată și Realitatea Virtuală, ca să descoperi valorile și atmosfera acestui teritoriu.

Tot la GeoGate va avea loc o Expoziție de pictură și de fotografie, unde vizitatorii vor putea admira locuri și obiective de o frumusețe aparte din geoparcurile din România acreditate UNESCO – Ținutul Buzăului și Țara Hațegului, dar și Geoparcurile aspirante UNESCO, precum Oltenia de sub Munte, Carpaterra (Geoparcul Perșani), Dobrogea Chimerică. Expoziția va fi completată de poze din geoparcurile din Grecia.

”Hai la Berca, în Ținutul Buzăului!” este un festival organizat de către Consiliul Județean Buzău și Consiliul Local Berca, sponzorizat de URSUS.