Actualitate

PATRU LOCALITĂȚI SCAPĂ DE RESTRICȚII! Ce decizie a fost luată pentru municipiul Buzău

Veste bună pentru locuitorii din patru comune buzoiene. Specialiștii au decis că restricțiile impuse în ultimele săptămâni pot fi ridicate. Hotărârea a fost adoptată astăzi în Comitetul pentru Situații de Urgență și vizează localitățile Scutelnici, Buda, Stâlpu și Pârscov, acolo unde în urmă cu două săptămâni a fost impus scenariul galben ca urmare a depășirii ratei de 1,5 îmbolnăviri la mia de locuitori.

De mâine, 3 decembrie, cele patru localități vor scăpa complet de restricții pentru că numărul infectărilor a scăzut iar pragul de 1,5 cazuri la mia de locuitori nu a mai fost atins.

”Începând cu data de 03.12.2020, se ridică măsurile stabilite la nivelul localităților Stâlpu (1,30/1000), Scutelnici (0,95/1000), Pârscov (0,74/1000) și Buda (0,34/1000), având în vedere că incidența cumulată în ultimele 14 zile este sub 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori”, informează Prefectura Buzău.

Pe de altă parte, rata de infectare din municipiul Buzău se menține ridicată, peste pragul de 3 îmbolnăviri la mia de locuitori ceea ce înseamnă că, aici, restricțiile se mențin și pentru următoarele două săptămâni. Municipiul Buzău se află în scenariul roșu, fără a fi însă impusă carantina. Iată lista restricțiilor pe care buzoienii din municipiul Buzău trebuie să le respecte:

  • – interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;
  • – activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
  • – activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar persoanelor cazate în cadrul acestor unități;
  • – activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

În prezent, municipiul Buzău are o rată de 4,33 cazuri la mia de locuitori, în scădere față de săptămâna trecută, dat fiind faptul că și la nivelul județului numărul confirmărilor într-un interval de 24 de ore este în scădere ușoară.