Actualitate POLITICĂ

(VIDEO) Planul lui Gabriel Avrămescu, șeful PNL Buzău, în cazul în care Adrian Mocanu preia conducerea organizației

O informație apărută imediat după alegerile interne din PMP, de luna trecută, agită spiritele pe scena politică din Buzău. Sunt mai multe voci care vorbesc despre trecerea în PNL a fostului parlamentar PMP, Adrian Mocanu, și, mai mult, despre o numire a acestuia la vârful partidului, în locul președintelui Gabriel Avrămescu.

Prezent, joi seară, în emisiunea Sens Direct, de la Focus Tv, actualul lider al PNL Buzău a comentat scurt informațiile. Gabriel Avrămescu a spus că o clarificare a situației este așteptată chiar de la președintele partidului, Florin Cîțu. Avrămescu a evitat un comentariu amplu: “Îl aștept pe dl Cîțu să spună dumnealui”, președintele PNL, Florin Cîțu, fiind așteptat în perioada următoare la Buzău.

„Eu nu am nicio problemă, să vină cine vrea să vină în partid. Așa am spus de la început.  Eu îl aștept pe domnul Cîțu să spună dumnealui, în persoană, aici, la Buzău, ceea ce are de spus. Că dacă spun eu, să nu se interpreteze că am eu alt interes. Noi îl așteptăm. Să vedem exact când…”

Pe de altă parte, deputatul Gabriel Avrămescu a lăsat să se înțeleagă faptul că o eventuală numire a lui Adrian Mocanu la vârful PNL Buzău nu va trece fără o reacție din partea celor doi parlamentari pe care organizația îi are. Avrămescu lasă să se înțeleagă că PNL ar putea să nu mai conteze pe votul celor doi în Parlament.

“În momentul acesta noi am reușit să avem structuri în toate localitățile. E un Birou Politic Județean și cred că toți am demonstrat că putem face niște lucruri pentru Buzău. Pentru noi este extrem de important că noi suntem o echipă. Până la urmă, suntem doi parlamentari. Nu cred că stăm așa, pe vreo majoritate confortabilă în Parlament, ca să ne permitem tot felul de discuții de genul acesta. În afară de asta… V-am zis, eu sunt învățat să mă lupt, eu sunt învățat să intru în competiție. Și nu mi-a fost frică niciodată să mă lupt cu nimeni pe scena politică.”

Autorul știrilor

Elena Petre

2 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Dacă vă asociați cu acest personaj dubios ,cu un trecut la fel de dubios ,deja ați pierdut alegerile la Buzău. Este un zero barat,de când frauda seniorului cu fonduri europene a fost făcută publică. El , bâgiu ,boscodeala,sunt nume cu care nu m-aș asocia in parcursul politic ,la Buzău.