Actualitate

Planul redeschiderii Școlii din Parc, schimbat pe ultima sută de metri. Care este motivul și unde se vor desfășura atelierele

Planul organizatorilor de a marca redeschiderea porților Școlii din Parc în cel mai mare parc din municipiu, în mijlocul naturii, este dat peste cap de vremea capricioasă. Cum temperaturile sunt încă scăzute iar ploile sunt nelipsite, atelierele la care sunt așteptați zeci de copii nu se pot ține în aer liber în Parcul Crâng. Așa că organizatorii au schimbat locul de desfășurare a activităților. Astfel, sâmbătă și duminică atelierele anunțate încă de la începutul săptămânii se vor desfășura în Vila Albatros, din Parcul Marghiloman.

“Dragii noștri, chiar dacă în ultimele zile vremea ne cam dă bătăi de cap, evenimentele din cadrul proiectului „Școala din parc” nu vor fi anulate. Vă informăm că zilele de sâmbătă, 8 aprilie și duminică 9 aprilie vor fi pline cu activități pe care le vom desfășura în incinta Vilei Albatros, până când vremea ne va permite să ne desfășurăm atelierele în mijlocul naturii. Vă așteptăm cu brațele deschise într-un spațiu cald și primitor, la Vila Albatros!”

Chiar dacă locația a fost schimbată, programul celor două zile de weekend rămâne același.

8aprilie

  • Ora 12:00 – Atelierul emoțiilor
  • Ora 13:00 – Atelier pascal
  • Ora 14:00 – Spectacol TeoMagicool
  • Ora 15:00 – Atelier practic

9 aprilie

  • Ora 12:00 – Atelierul de știință
  • Ora 13:00 – Atelier art&craft
  • Ora 14:00 – Șezătoare cu fluiere și povești
  • Ora 15:00 – Concert 3 parale

În plus, organizatorii anunță proiecte majore pentru vara aceasta, care cu siguranță vor stârni interesul.

“Anul acesta, ca noutate, avem programul inclusiv în care ne propunem să accesibilizăm spectacolele de teatru pentru copii și persoanele cu deficiențe de dezvoltare. Totodată, vom realiza o platformă educativă și culturală pentru adolescenții din municipiul Buzău pentru a le da acces la activități de dezvoltare personală și dezvoltare în carieră, proiect ce se va desfășura sub forma unor programe de rezidență și a unor întâlniri libere cu aceștia pentru identificarea nevoilor lor reale. Tot anul acesta vom avea și tabăra urbană “Școala din Parc” în prima săptămână a vacanței de vară. Tabăra se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani și are ca scop cunoașterea istoriei și a culturii orașului Buzău. Copiii vor identifica și vor putea documenta zone istorice ale Buzăului sau zone care au potențial turistic și vor putea realiza mai multe înregistrări pe care apoi le vom prezenta în mediul online, cu scopul de a promova orașul Buzău dar și de a-i ajuta să își cunoască mai bine orașul și județul.  Vom avea în continuare “Școala din cartier”, adică acea caravană educativă și culturală în comunitățile marginalizate din Buzău”, a declarat, pentru șansanews.ro, viceprimarul Oana Matache.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian