Turismul, unul dintre capitolele care vor beneficia de o atenție deosebită, anul acesta. În proiectul de buget pe 2023, lansat în dezbatere publică de Consiliul Județean, sunt trecute mai multe investiții în vederea punerii în valoare a obiectivelor turistice din județ și atragerea unui număr cât mai mare de turiști.
De pildă, anul acesta ar urma să înceapă reabilitarea drumului județean care duce la Vulcanii Noroioși, un drum aflat într-o stare deplorabilă. Detalii, AICI.
Nu doar acest tronson de drum cu un rol important pentru turismul buzoian va fi reabilitat, ci și drumul pe care turiștii îl parcurg la Siriu, până la Cascada Cașoca. Cum acest obiectiv atrage în perioada verii, și nu numai, un număr important de turiști, Consiliul Județean a decis asfaltarea acestuia.
Sursa Turist prin România Sursa Fb/ Teodor Cardei
Nu sunt singurele investiții pentru turism programate pentru anul în curs. Amenajarea de trasee pentru bicicliști este un alt proiect important pentru Buzău.
Proiectul de buget al Consiliului Județean Buzău pe 2023 prevede, la secțiunea Dezvoltare, o sumă de circa 320 milioane lei.
Adaugă comentarii