SĂNĂTATE Șansa de Ramnicu Sărat

CINE SE PUNE DE-A CURMEZIȘUL ÎN CAZUL REDESCHIDERII SPITALULUI RM. SĂRAT? Valul de infectări din ultimele zile amână momentul

Redeschiderea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat pentru pacienții non COVID pare a rămâne, cel puțin momentan, la stadiul de dorință. Valul de pacienți din ultimele săptămâni, mulți dintre ei cu forme medii și grave, pare să amâne momentul în care râmnicenii, dar și locuitorii din comunele învecinate, se pot adresa medicilor din Spitalul Municipal, pentru alte afecțiuni decât infecția cu coronavirus.

Deputatul USR-PLUS, Emanuel Ungureanu, membru al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, dar și un susținător al redeschiderii Spitalului suport COVID Râmnicu Sărat, a recunoscut, într-o intervenție în direct în emsiunea Focus News, de la Focus Tv, faptul că deși la nivel local toți factorii decidenți au colaborat pentru crearea de circuite separate pentru pacienții COVID și non COVID, în cele din urmă decizia finală aparține autorităților de la București, care, pentru moment, nu ar agrea ideea schimbării regimului spitalelor suport COVID. Și asta ținând cont de valul de infectări din această perioadă.

“Am fost astăzi la o întâlnire cu primarul din Râmnicu Sărat. Am vorbit zilele tercute și cu managerul spitalului. Eu am făcut și demersuri oficiale către Ministerul Sănătății cu 3 adrese pentru redeschiderea acestui spital. Din păcate temporizăm această problemă, și pe mine mă deranjează, în condițiile în care vrea și Primăria Râmnicu Sărat, și managerul și DSP Buzău, cei de la DSP au fost de mai multe ori la Râmnic săptămânile trecute și au făcut circuite separate. Există o voință și a politicienilor din toate partidele, însă, cei care decid la nivel național consideră că suntem încă în plină pandemie, în valul 3, și Râmnicu Sărat trebuie să rămână spital COVID. Deciziile, în ceea ce privește pandemia, nu se iau, din păcate, la nivel local. Domnul Arafat este încă reticent la ideea de redeschidere a spitalelor COVID. Realitatea din ultimele zile pare să-i dea dreptate. Ieri au fost, cred, 60 de pacienți pozitivi la Buzău, la Râmnic sunt oameni cu forme medii, situația devine gravă.”

Chiar și așa, demersurile pentru primirea cât mai repede și a altor pacienți decât cei infectați cu noul coronavirus, la spitalul din Râmnicu Sărat, continuă. Săptămâna viitoare, la Ministerul Sănătății, ar urma să aibă loc o nouă întâlnire între autoritățile locale și secretarul Andreea Moldovan astfel încât să fie identificată o soluție pentru crearea de două circuite distincte, la Râmnicu Sărat.