Actualitate

Polițiști cu șorț. Competiția inediată organizată de IPJ Buzău

Polițiștii buzoieni au revenit în bucătărie. ”Masterchefi cu epoleți”, competiția  devenită tradiție la Buzău, în anii de dinaintea pandemiei, a fost reluată după trei ani de pauză. Dornici să arate că și în bucătărie se descurcă cel puțin la fel de bine ca atunci când sunt la serviciu, polițiștii au schimbat rapid uniformele pentru șorțul și boneta de bucătar.

În total, în competiție au intrat nouă polițiști care au fost împățiti în trei echipe, fiecare reprezentând câte o structură. Astfel, ediția din acest an i-a adus la „cuțite„ pe reprezentanții Biroului de ordine public din Buzău, polițiștii de la Ordine Publică din Râmnicu Sărat și alți trei angajați de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.

Fiecare dintre cele trei echipe a avut de pregătit același meniu de post, însă concurenții au avut libertatea de a-și reinterpreta preparatele.

Cum timpul a fost limitat la două ore, concurenții au trecut imediat la treabă.  Au sortat ingredientele și au avut grijă să nu uite nimic. Și chiar dacă au avut de pregătit aceleași feluri de mâncare, fiecare echipă a avut propria stategie. De exemplu, polițiștii de la Biroul de Ordine Publică Buzău au mizat pe experiența pe care o aveau în bucătărie.

Pentru polițiștii de la Râmnic, dragostea pentru gătit a fost secretul unor prepatare gustoase.

Timpul alocat s-a scurs destul de repede, astfel că pe lângă rețetele originale a fost nevoie de foarte bună coordonare între membri echipelor.

Misiunea de astăzi a fost dusă la capăt cu brio de toate cele trei echipe, iar de asta a avut grijă chiar inspectorul șef al IPJ, Laurențiu Pantazi.

La final, preparatele au fost degustate de juriul compus din șeful IPJ Buzău, un reprezentant al Asociației Internaționale a Polițiștilor din România și un bucătar cu experiență de la restaurantul care a găzduit concursul. A

Preparatele pregătite astăzi au plecat către un cămin de bătrîni din Buzău

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian