Actualitate

Prăpăd la Colți. Oameni izolați după o vijelie cum n-a mai fost în ultimii ani (VIDEO)

Prăpăd la Colți. O vijelie puternică s-a abătut asupra comunei, a distrus drumurile, a luat tuburile peste care oamenii traversau gârla care trece prin localitatea lor.  Un cătun întreg este izolat de restul lumii.

Potrivit primarului comunei Colți, Gheorghe Ștefan, a plouat în zonă cum nu a mai plouat de ani buni. A fost o cantitate foarte mare de precipitații iar pâraiele care traversează comuna s-au umflat, trecând peste tuburuile amenajate în zonă  Drumurile au fost afectate. De asemenea, cătunul Poiana unde trăiesc circa 15 familii a rămas izolat.

” A fost dezastru. A plouat foarte tare, a distrus pur și simplu drumul, a luat niște tuburi, satul Colții de Jos e foarte afectat. Cătunul Poiana e izolat, sunt acolo în jur de 15 familii. Nu poate ajunge nimeni la ei. Avem utilaje de la Drumuri care au o lucrare de făcut în zonă, le-a prins dincolo de ape, nu pot acționa până nu se micșorează apa care e foarte mare. A plouat foarte mult, nu a mai plouat așa de ani buni. Apa nu a intrat în gospodării din ce știm, dar avem probleme pe drumuri. Probabil că a fost foarte mult și în localitățile din jur, s-a adunat apa și s-a făcut gârla mare”, a declarat primarul din Colți, Gheorghe Ștefan.