Una dintre cele mai mari școli din județul Buzău, închisă din cauza numeroaselor cazuri de COVID-19. Colegiul Eminescu a trecut în scenariul roșu după infectarea a 8 copii și a două cadre didactice. Astfel, începând de astăzi, 25 martie, elevii Colegiului Eminescu vor învăța exclusiv online. Decizia autorităților prevede carantină din 25 martie, timp de 14 zile, însă elevii vor lispi efectiv de la școală doar o săptămână, întrucât apoi vor intra în vacanța de primăvară.
Iar elevii de clasa a opta vor reveni în bănci și mai devreme, adică luni și marți. Șeful IȘJ Buzău, Ionel Meiroșu, anunță că ei vor susține simularea Evaluării Naționale conform programului, după reguli sanitare stricte.
“Au un număr de 10 persoane infectate: 8 elevi și două cadre didactice. Ancheta epidemiologică efectuată de DSP a condus la această rezoluție. S-a aprobat hotărârea și în Consiliul de Administrație al unității și a fost parafată de CJSU.
Elevii de clasa a VIII-a, care săptămâna viitoare au simularea Evaluării Naționale, susțin această simulare în clase dar mult diminuați. Cei 54 de elevi vor fi grupați în 4-5 săli de clasă. Va fi o distanțare ceva mai mare, dar și dezinfectare după fiecare zi în care sunt susținute probele.”
Colegiul Eminescu este prima școală din județul Buzău care trece în scenariul roșu, în semestrul doi, din cauza numărului mare de infectări atât în rândul copiilor, cât și al profesorilor.
Adaugă comentarii