Actualitate

Prima suspiciune de trichineloză, la Buzău. Ce sfaturi au medicii veterinari pentru gospodarii care sacrifică porcii în această perioadă

Mare atenție în momentul în care sacrificați porcul pe care l-ați crescut în gospodărie, pentru Crăciun. Mergeți la un laborator și solicitați efectuarea examenului trichineloscopic pentru a fi siguri că bucatele pe care le veți pune pe masa de sărbătoare vor fi sigure pentru consum și nu vă vor trimite direct la spital.

În județ a apărut deja o primă suspiciune de trichineloză care, din fericire, a fost infirmată de analizele efectuate în Capitală.

„Chiar astăzi avem o suspiciune la o probă de la un porc sacrificat în Blăjani și procedura ne obligă pentru confirmare să expediem la laborator pentru o altă analiză. Nu are nici o importanță unde se sacrifică, este important să preleveze proba și să vină să examinăm”, a declarat dr. Lavinia Avramescu, medic Circumscripția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău.

Specialiștii DSVSA recomandă buzoienilor să nu ezite și imediat după sacrificarea porcului să meargă cu probe la laborator pentru analize. Trichineloza este o boală gravă care poate afecta serios organismul uman.

„Este o analiză extrem de importantă, pentru că un eventual consum de carne infectată poate afecta sănătatea omului. Riscurile sunt mari, în prima săptămână apar manifestări digestive, iar la 1-2 săptămâni deja simptomele sunt mult mai drastice, apar durerile musculare, febră cefalee și problema este că rămân cu sechele toată viața. Este important ca oamenii să vină, să examineze probele recoltate de la porcii sacrificați. Numai că, spre deosebire de anul trecut, numărul solicitanților este mult mai mic. În perioada 1 decembrie – 20 decembrie 2020 au fost 260 de persoane care au solicitat examenul, iar în 2021, în aceeași perioadă, vorbim de 186 de persoane.”

Un examen trichineloscopic costă 24,99 lei iar rezultatele sunt eliberate în circa 10-15 minute.

În perioada sărbătorilor de iarnă, programul DSVSA Buzău a fost modificat:

Serviciu de permanență: La nivelul D.S.V.S.A. Buzău la numărul de telefon 0372121400 în zilele de Sâmbătă, Duminică și zilele libere aferente sărbătorilor legale

La nivelul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale Buzău (Piața Crâng, Piața Centrală) și Râmnicu Sărat (Piața Centrală) prin asigurarea permanenței în zilele de Vineri, Sâmbătă, Duminică și zilele libere aferente sărbătorilor legale după cum urmează:

  • 29.11 – 01.12.2021 intervalul orar 08:00 – 12:00
  • 04.12 – 05.12.2021 intervalul orar 08:00 – 14:00
  • 11.12 – 12.12.2021 intervalul orar 08:00 – 14:00
  • 18.12 – 19.12.2021 intervalul orar 08:00 – 17:00