1000 de buzoieni care au mașini mai vechi de 15 ani vor putea să-și dea la casat autovehiculele, beneficiind de o primă de casare de 3.000 de lei. Spre deosebire de programul Rabla și Rabla Plus, Programul Rabla Local nu condiționează proprietarul să cumpere o mașină nouă.
Primăria Buzău a fost acceptată în Programul Rabla Local. Asta înseamnă că buzoienii care vor să-și dea la casat mașinile vechi vor trebui să depună cerere la primărie, iar municipalitatea se va ocupa, mai departe, de mersul dosarului. Cea mai mare parte din suma acordată ca primă de casare va veni de la Administrația Fondului pentru Mediu, dar și primăria va suporta o parte de la bugetul local.
“În cadrul Comitetului de Avizare al AFM din data de 12 iunie a fost aprobată solicitarea noastră privind includerea în Programul privind casarea autoturismelor uzate. Suma totală alocată de AFM municipiului Buzău este de 2,4 milioane de lei, respectiv 1000 autoturisme mai vechi de 15 ani. Prin Programul Rabla Local cetățenii vor putea să-și caseze mașinile mai vechi de 15 ani și să primească în schimb suma de 3000 de lei, fără să fie condiționați să cumpere în schimb alt autovehicul nou. Stimulentul de casare este asigurat astfel: 2.400 lei de la AFM, iar diferența de 600 de lei din bugetul local”, a anunțat viceprimarul municipiului Buzău, Ionuț Apostu.
Buzoienii care vor să scape de rablele din parcare trebuie să mai aștepte puțin, următorul pas fiind publicarea pe site-ul www.afm.ro a anunțului de deschidere a sesiunii de înscriere. Important de știut e că persoanele care vor să beneficieze de prima de casare trebuie să aibă domiciliul în oraș.
“Cetățenii care doresc să beneficieze de acest program trebuie să aștepte publicarea pe site-ul AFM a anunțului de deschidere a sesiunii de înscriere pentru persoane fizice, iar apoi va începe înscrierea în aplicație a solicitanților de finanțare care au domiciliul pe raza municipiului Buzău”, a mai transmis viceprimarul Apostu.
Din estimările primăriei, la nivelul municipiului Buzău există, în prezent, circa 20.000 de mașini care se încadrează în categoria vehiculelor cu vechime mai mare de 15 ani.
Adaugă comentarii