Actualitate

Primele sancțiuni după incendiile de amploare izbucnite la rampele de gunoi din județ

La o săptămână de când două incendii similare au fost înregistrate la două gropi de gunoi, incendii cu degajare mare de fum ce a fost vizibilă chiar și din municipiul Buzău, despre care șansanews.ro a relatat AICI, vin și sancțiuni. Comisarii de mediu au mers în control și au concluzionat că în ambele cazuri, respectiv Smeeni și Gălbinași, nu au fost luate măsurile necesare astfel încât să fie evitată aprinderea deșeurilor depozitate în locațiile respective. În lipsa acestor măsuri, s-a ajuns ca gunoaiele să fie cuprinse de foc iar fumul degajat să afecteze mediul înconjurător.

“În ultimele zile, urmare a unor apeluri telefonice de la ISU Buzau,cu privire la incendii de deșeuri in localitatea Moisica din UAT Smeeni cât și la Depozitul Ecologic Galbinasi ,de depozitare finala a deșeurilor menajere, comisarii de mediu din cadrul GNM-CJ Buzău au constatat, după verificările din teren, că nu au fost luate masuri necesare pentru prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător, în conformitate cu prevederile Legii 104/2011 de către primarul comunei Smeeni cât și de către conducerea societatii verificate”, se arată într-o postare pe Facebook a Gărzii de Mediu Buzău.

SURSA foto FB/ Garda de Mediu Buzău

Pentru că nu au fost luate măsurile care să evite astfel de situații, comisarii de mediu au aplicat și amenzi.

“Au fost aplicate sancțiuni contravenționale reprezentanților celor doua obiective mentionate , 2 amenzi în valoare de 30.000 lei pentru încălcarea dispozițiilor legale conform Lg.104/2011 privind calitatea aerului înconjurator.”

În urma incendiilor de săptămâna trecută, sute de tone de deșeuri menajere dar și resturi vegetale au ars ore bune, până când pompierii au reușit să stingă flăcările. Detalii, AICI.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian