Actualitate

Proiect adoptat în Senat: concediu plătit pentru rudele care au grijă de bolnavii de cancer

Sprijin pentru familiile celor loviți de cancer. O inițiativă legislativă care prevedere acordarea concediului plătit pentru cei care au grijă de bolnavii cu afecțiuni incurabile a fost adoptată în Senat, cu unanimitate de voturi.

Unul dintre semnatarii inițiativei este senatorul PNL de Buzău, Vlad Pufu, care mărturisește că, personal, știe ce înseamnă diagnosticul de cancer stabilit în cazul cuiva apropiat, după ce chiar mama sa a primit o astfel de veste, la un moment dat:



”Cancerul este unul dintre cele mai cumplite diagnostice pe care le poate primi un om. Are un impact devastator nu doar fizic, ci și psihic, atât pentru pacient, cât și pentru familia sa.
Am semnat și susțin o inițiativă legislativă a colegei senator Nicoleta Pauliuc, al cărei scop este să vină în sprijinul bolnavilor și familiilor lor.

Am semnat fără ezitare inițiativa colegei Nicoleta Pauliuc, mai ales că știu foarte bine problemele reale cu care se confruntă cei aflați în astfel de situații. Însăși mama mea a trecut prin astfel de momente, știu ce înseamnă diagnosticul de cancer pentru bolnav și pentru familia lui”, a relatat senatorul PNL, Vlad Pufu.


Potrivit inițiativei, persoana care se ocupă de îngrijirea unui bolnav de cancer cu vârsta de peste 18 ani va putea beneficia de concediu plătit și indemnizație, pentru a putea însoți bolnavul la tratament sau la operație. Ca să beneficieze de indemnizație, persoana trebuie să fie asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Valoarea sumei va fi în cuantum de 85% din baza de calcul a asiguratului, iar acesta poate beneficia de concediu plătit pentru cel mult 45 de zile calendaristice pe an, pentru a putea avea grijă de bolnav.

Proiectul a fost adoptat în Senatul României cu unanimitate de voturi și va ajunge la Camera Deputaților pentru votul final.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian