Victimele violenței vor fi protejate de acum înainte, indiferent de tipul violenței. Guvernul a aprobat un proiect de lege revoluționar al Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Interne care vizează protejarea victimelor violenței împotriva agresorilor. Dacă până acum se aplica doar în cazul violenței domestice, de acum înainte ordinul de protecție se extinde la toate categoriile de victime.
“Victima va fi protejată indiferent cine este agresorul. Prin această lege, extindem ordinul de protecție la TOATE victimele care au nevoie de protecție, în urma TUTUROR formelor de violență, indiferent de relația care există între victimă și agresor. Se va interveni nu doar în cazul violențelor fizice, ci și acolo unde sunt acte de hărțuire online, apeluri telefonice multiple, de multe ori la ore nepotrivite, urmărirea în mod repetat, fără drept sau interes legitim, a unei femei sau supravegherea locuinței acesteia sau a altor locuri și multe altele. Voi face tot ce e nevoie pentru a promova acest proiect în fiecare județ, în fața fiecărui cetățean”, a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Pe de altă parte, va fi extinsă și utilizarea brățării electronice. În acest moment, sistemul de monitorizare electronică este funcțional doar în Capitală și în județele Iași, Mureș și Vrancea.
- “Elaborarea propunerii legislative a avut în vedere două principii:
- o Statul român datorează tuturor cetățenilor săi același grad de protecție în fața unei amenințări. Indiferent de natura relației dintre victimă și agresor.
- o Atunci când avem la dispoziție un mecanism care funcționează, eficient, care salvează vieți, nu trebuie să rămână la nivel de „nișă”, restrâns doar la cazurile de violență domestică, acesta trebuie extins pentru a combate toate formele de violență.
- Una dintre măsurile care se vor aplica în cazurile de violență va fi inclusiv monitorizarea agresorului cu brățară electronică. Cu acest mecanism, unul dintre cele mai moderne, vom evita cazuri grave de violență.”
Proiectul de lege adoptat de Guvern este rezultatul a doi ani de consultări și dezbateri care au vizat identificarea celor mai bune soluții pentru protecția victimelor violenței. În urma aprobării de către Guvern, proiectul de act normativ va parcurge procedura parlamentară în vederea adoptării, urmând să intre în vigoare în termen de 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Adaugă comentarii