Sărata Monteoru este una dintre destinațiile preferate ale multor români atunci când vine vorba de tratamentul balnear. Cunoscută pentru apele tămăduitoare, stațiunea nu excelează însă la capitolul oferte de timp liber. Practic, un turist care alege Sărata Monteoru are cazare, masă, tratament și…cam atât. Ofertele pentru petrecerea timpului liber sunt limitate, motiv pentru care și turiștii sunt, preponderent, din categoria pacienților cu diferite afecțiuni.
În urmă cu 20 de ani a existat propunerea preluării stațiunii de către Primăria Buzău. A fost organizat inclusiv un referendum, care însă nu a fost validat, întrucît, deși localnicii din Monteoru au fost la vot și și-au exprimat acordul, în municipiul Buzău nu au ieșit destui cetățeni la urne.
Într-o intervenție la Focus TV, fostul senator Vlad Pufu, comunicator PNL, a arătat că preluarea stațiunii de către Primăria Buzău ar fi avut efecte benefice. Mai mult, Pufu crede că ar trebui organizat un nou referendum.
”În urmă cu 20 de ani a avut loc un referendum pentru preluarea stațiunii la Primăria Buzău. Din păcate a eșuat. Dacă nu se întîmpla asta, Primăria s-ar fi ocupat, având fonduri și știința de a atrage specialiști din domeniu și ar fi reușit să dea o linie pentru stațiune, să dea o viziune strategică, pentru că exact asta lipsește. Toată lumea vrea să facă, toți sunt bine intenționați, dar nu le iese.
Ce s-a întîmplat prin acel referendum a fost extraordinar și ar trebui repetat. Toți oamenii ar trebui conștientizați. Iar politica să fie lăsată deoparte, să gândim constructiv, aducând în zona primăriei această stațiune. Avem exemple că funcționează, cum sunt Băile Felix, care rivalizează cu stațiuni din alte țări. Cu o finanțare serioasă și cu o viziune strategică mult mai aplicată, cred că am putea face ceva foarte frumos din stațiune, pentru că are tradiție și istorie. Dar toate astea trebuie descoperite, puse în prim-plan și popularizate, astfel încît să atragem turiștii”, a spus Vlad Pufu la Focus TV.
Pe de altă parte, acesta a vorbit despre necesitatea unui rebranding al stațiunii , dar și despre profesionalizare, ca strategie pentru dezvoltarea turismului.
”Prin atragerea de specialiști, turismul s-a profesionalizat. Este vorba despre noul tip de marketing, de folosirea rețelelor sociale, de servicii , pentru că pentru un anumit tip de turiști trebuie oferit un anumit tip de servicii. Eu nu am auzit o campanie făcută la nivel național pentru Monteoru, pentru că nu avem ce spune. În afară de zona de tratament, care funcționează pentru o anumită categorie de persoane, mai mult de atît nu am reușit să atragem. Pentru că nu reușim să popularizăm. Și, din păcate, pe zona de entertainment, de relaxare și alte activități colaterale pentru o stațiune de turism, suntem deficitari și trebuie să recunoaștem”, a mai spus Vlad Pufu.
Stațiunea Sărata Monteoru este localitate aflată în componența comunei Merei, începând din 1968, când a avut loc reforma administrativă. În 1989 Sărata-Monteoru a fost declarată comună, însă legea prin care a primit acest statut a fost abrogată după Revoluție, revenind la comuna Merei.
Vreti taxe ca in oras si la Monteoru , domnule Pufu ?
De ce este nevoie de referendum?! Buzoienii nu doresc că din banii lor sa se rezolve problemele proprietarilor de vile din Monteoru!