Actualitate

Protest al angajaţilor OMV Petrom, nemulţumiţi de negocierile privind contractul colectiv de muncă (FOTO&VIDEO)

Protest, miercuri dimineață, al angajaților OMV Petrom. Câteva zeci de persoane au ieșit în fața sediului local al companiei, pentru a-și striga în stradă nemulțumirile.
Oamenii sunt dezamăgiți faţă de modul în care decurg negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă.


Protestul este programat a se desfășura până la ora 12.00, acțiuni similare având loc și la celelalte sedii, central și regionale, ale companiei.

“Salariaţii OMV Petrom sunt dezamăgiţi de diferenţele dintre declaraţiile din presă ale reprezentanţilor companiei şi nivelul real al ofertei făcute în cadrul negocierilor noului Contract Colectiv de muncă, care este mult sub evoluţia preţurilor şi a inflaţiei”, se arată într-un comunicat remis de sindicat.

Actualul contract colectiv de muncă expiră la 31 decembrie.

“Revendicările au în vedere respectul faţă de munca şi dedicarea arătate, care au dus la dublarea profitului companiei în primele 9 luni, conform rapoartelor publice. Protestatarii cer protejarea puterii de cumpărare, pentru un trai decent, plata orelor suplimentare, asigurarea ajutorului deductibil, conform legii, de până la 400 de lei pentru susţinerea cheltuielilor lunare cu utilităţile pentru cei care muncesc de acasă, precum şi protejarea drepturilor actuale”, mai transmit sindicaliştii.

Aceştia precizează că acţiunile de protest vor continua până la soluţionarea solicitărilor.