Cea mai mare platformă de streaming, Netflix, a raportat în acest an o scădere a numărului de abonați și a anunțat că estimează o accentuare a declinului. Potrivit presei internaționale, scăderea a venit pe fondul creșterii prețului la abonamente în unele țări, ca SUA sau Canada, dar și a avântului înregistrat în ultima vreme de competitorii direcți ai Netflix, respectiv Disney+ şi HBO Max. Soluția anunțată pentru limitarea pierderilor financiare este ca Netflix să difuzeze publicitate.
Senatorul PNL Buzău, Vlad Pufu, membru al comisiei de cultură și media a Senatului României, anunță că va supune dezbaterii această problemă, la începutul sesiunii parlamentare, întrucât, consideră parlamentarul, difuzarea publicității pe platformele de streaming poate duce la o destabilizare a pieței media din România. Vlad Pufu consideră că situația ar putea avea consecințe dramatice pentru piața media, care să ducă nu doar la scăderea încasărilor la buget, dar și la trimiterea unor oameni în șomaj.
”Voi supune dezbaterii în comisia pentru cultură și media a Senatului, în prima ședință din luna septembrie, acest subiect. Pot sau nu platformele de streaming să difuzeze reclame și în România? E o chestiune cât se poate de serioasă. Consider că publicitatea pe platformele de streaming cu abonament poate aduce grave prejudicii industriei media, care acoperă un buget în jur de 600 de milioane de euro anual și în care lucrează zeci de mii de oameni, plătitori de taxe și impozite la bugetul de stat al României. La fel și entitățile media plătitoare de impozite și taxe. În condițiile în care astfel de platforme sunt declarate deja pe bază de abonament, iar veniturile sunt încasate direct în țara lor de origine, în vreme ce în România au 2-3 reprezentanți, piața media ar fi total destabilizată, încasările la buget afectate, dar și multe locuri de muncă pierdute”, arată senatorul liberal buzoian într-o postare pe Facebook.
În mesajul publicat pe rețeaua de socializare, senatorul PNL mai spune că dezbaterea din comisia pentru cultură și media a Senatului trebuie să lămurească această chestiune, cu referire nu doar la Netflix, ci la toate platformele de acest tip.
” Dezbaterea din comisie trebuie să lămurească în ce condiții platformele de streaming cu abonament pot să intre ca jucători și pe sectorul media românesc, difuzând publicitate locală”, mai spune senatorul PNL Buzău.
Netflix are peste 220 de milioane de utilizatori la nivel mondial, iar în ultimul an a pierdut aproximativ 200 de mii de useri. Principalul său rival, care a atins 130 de milioane de abonați, este Disney+, lansat de curând și pe piața din România.
Adaugă comentarii