Intervenție cu peripeții pentru forțele de ordine din Buzău. Pompierii, jandarmii și polițiștii locali au fost mobilizați în Parcul Crâng pentru a salva un pui de căprioară căzut în heleșteu.
Alarma s-a dat la 12.20 după ce un buzoian aflat la plimbare prin parc a văzut cum animalul de zbătea în apă. La fața locului au ajuns o echipă de pompieri cu o barcă pneumatică și o mașină de intervenție, jandarmii și polițiștii locali care supraveghează zona. Intervenția a durat doar câteva minute pentru că, în timp ce pompierii au lansat barca la apă pentru a salva puiul de căprioară, animalul s-a speriat și a sărit singur pe malul heleșteului.
”În slujba vieții, devotamentul nu dispare. Căprioara salvată primește iar suflare. Pentru pompieri, principiul e unul firesc: Orice viață salvată este un gest omenesc”, au scris pompierii pe pagina de Facebook.
Se știe deja că în pădurea Crâng trăiesc mai multe căprioare care sunt văzute des plimbându-se pe aleile din parc, foarte aproape de oameni.
Sursa foto: Facebook Cristian Emilian Ion







Adaugă comentarii