Actualitate

RAM BUZĂU SE CERE ÎN INSOLVENȚĂ! Ce se întâmplă cu angajații

Regia Autonomă Municipală, tot mai aproape de colaps. Drept dovadă, conducerea instituției a depus în instanță cererea prin care solicită intrarea în insolvență a RAM, o societate care se confruntă cu datorii istorice și pierderi din ce în ce mai mari.

„Conform legii, mai întâi se deschide procedura de insolvență, ulterior se va solicita un plan de reorganizare. În funcție de evoluția ulterioară se va lua decizia dacă societatea se poate salva sau se ajunge la faliment. Momentan nu putem ști ce va decide justiția”, a declarat pentru șansanews.ro Giani Matei, director economic RAM Buzău.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Buzău la jumătatea acestei luni iar joi s-a consumat primul termen. Magistratul de caz a dispus amânarea dezbaterilor până în data de 02.07.2020. În această perioadă, conducerea RAM Buzău va trebui să depună la dosar toate documentele prevăzute de Legea 85/2014, act normativ ce vizează tocmai procedura de intrare în insolvență.

„Printre documentele care trebuie depuse la dosar se numără declarații pe propria răspundere ale directorilor executivi prin care să arate dacă în ultimii 5 ani au suferit condamnări penale, situații privind plățile făcute în luna mai 2020, ultima balanță închisă, respectiv pe luna mai, și o completare la lista bunurilor”, a adăugat Giani Matei, director economic RAM Buzău.

În prezent, aproape 65 de angajați ai RAM se află în șomaj tehnic plătit de societate. Ei ar trebui să revină la serviciu la finele lunii august, însă, deocamdată nu se știe dacă locurile lor de muncă vor fi menținute sau nu.

Încă din primăvară, primarul Constantin Toma a cerut acordul consilierilor municipali în vederea demarării procedurii de intrare în insolvență a RAM. La acel moment, primarul declara că RAM nu mai poate continua în această formă din cauza datoriilor uriașe și a pierderilor mari. Mai mult, Constantin Toma sublinia că societatea pe care o consideră “o gaură neagră” în care sunt direcționate sume prea mari din banii buzoienilor, nu va putea respecta un plan de redresare așa că, cel mai probabil, RAM Buzău va intra în faliment.

În paralel cu procedura de intrare în insolvență, autoritățile locale pregătesc înființarea unei noi societăți care să preia sistemul de producere și transport a agentului termic în Buzău. Este vorba despre o societate nouă , denumită “RAM Termo Verde“.

Șansanews.ro a relatat pe larg subiectul AICI

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate