Actualitate

Razie în Buzău! Paznici găsiți beți sau dormind în post, inclusiv la instituții importante

Paznici beți sau dormind duși pe scaun. Asta au găsit polițiștii în urma unei razii desfășurate pe parcursul nopții de joi spre vineri. Inclusiv la instituții importante au fost găsiți paznici în astfel de situații care nu le fac cinste și care i-ar putea lăsa șomeri.

Între orele 23.00 și 3.00, joi spre vineri, polițiștii din Buzău au participat la o acțiune de amploare desfășurată în întreg județul pentru verificarea modului în care agenții de pază se conformează obligațiilor ce le revin în fișa postului.

Alături de jandarmi, polițiștii  au efectuat controale la 87 de obiective: unităţi de învăţământ, staţii PECO şi GPL, unităţi sanitare, cazinouri şi alte societăţi comerciale, unde au fost verificați 98 de agenţi de pază.

În timpul controlului, polițiștii au dat peste mai mulți paznici dormind, un astfel de exemplu fiind la Direcția Silvică Buzău, dar și la o farmacie din Amaru.

În schimb, la societatea de distribuție a energiei electrice din Buzău, pe un șantier din oraș, dar și la Drumuri, paznicii au fost găsiți băuți. Unii dintre paznici erau atât de beți încât abia au avut cu cine vorbi polițiștii.

” În cazul a 3 dintre ei, valorile înregistrate au fost între 0,56 și 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Buzău.

La finalul acțiunii, 10 dintre agenții de pază au fost sancționați contravențional, valoarea totală a sancţiunilor fiind 3.900 lei.

Pe de altă parte, paznicii găsiți în stare de ebrietate sau dormind în post riscă să-și piardă locul de muncă.

În toate aceste cazuri, paznicii nu erau angajați ai instituțiilor verificate, ci erau trimiși acolo în baza unor contracte pe care instituțiile le aveau cu firme de profil.

Poliţiştii atrag atenția că vor continua activităţile de acest gen, urmând a verifica obiectivele în mod aleatoriu.