Sindicaliștii din învățământ reacționează după ce, zilele acestea, o anchetă a DIICOT a culminat cu reținerea și apoi arestarea a 2 profesori din Buzău, acuzați de trafic de droguri.
Liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Buzău, profesorul Ion Dobre, spune că este inacceptabil ca persoane care se ocupă cu plasarea de stupefiante pe piața neagră să ajungă la catedră, în fața copiilor, unele având chiar sarcina de a le explica elevilor cum să se ferească de droguri și ce efecte nocive au. Pentru a nu se ajunge în această situație, este nevoie de o colaborare strânsă între anchetatori și reprezentanții învățământului, mai arată Ion Dobre, în opinia căruia testarea psihologică a angajaţilor din educaţie nu este suficientă.

“Din punctul meu de vedere, este greu ca la astfel de controale psihologice să identifici persoanele care fac trafic de droguri sau alte ilegalități. Pentru că este un control psihologic destul de rudimentar, care nu ar putea să scoată în evidență că persona respectivă face anumite ilegalități. Este foarte greu de depistat aceste persoane de către oamenii școlii sau de șefii din învățământ. Nu avem pârghii la îndemână. Organele abilitate trebuie să identifice și să comunice școlii. Mi se pare surpinzător că presa a aflat, dar conducerea IȘJ, care trebuia prima sesizată, a aflat din presă.
Liderul SÎP Buzău spune că este nevoie ca procurorii, polițiștii și oficialii din învățământ să colaboreze pentru a evita astfel de cazuri care expun elevii unor riscuri imense și, totodată, afectează imaginea învățământului românesc, astfel că anchetatorii ar trebui să sesizeze imediat responsabilii din învățământ în momentul în care au chiar și o simplă suspiciune cu privire la un cadru didactic. Asta în condițiile în care, arată Ion Dobre, ar fi existat informații că unul dintre profesorii buzoieni vizați de ancheta DIICOT ar fi fost în atenția procurorilor de mult mai multă vreme. “Având informații, poate reușim să îndepărtăm din sistem astfel de persoane”, spune profesorul Ion Dobre.
“Înțeleg că cel puțin una dintre persoanele identificate ca presupuse contrabandiste este urmărită de ani buni. Dacă este așa, nu știu. Dar dacă este așa, este o greșeală din partea conducerii Poliției pentru că nu a comunicat. În felul acesta ne atrăgea și noua atenția și puteam să fim mai vigilenți. Persoana respectivă este posibil să fi făcut aceste infracțiuni în rândul elevilor cărora le preda. În discuțiile purtate astăzi cu oameni care dețin astfel de informații, se pare că era urmărită persoana de ceva vreme. Înțeleg, în momentul în care spui mai multora, atragi atenția asupra lui și poată să se ferească. Dar, nu cred că este corect să expunem copiii unor riscuri extrem de mari, cu intenția de a ne duce la bun sfârșit activitatea de identificare și de prindere a făptuitorilor. Cumva, trebuie o conlucrare mult mai intensă. Și, dacă există o bănuială, părerea mea este că ar trebui atrasă atenția celor care pot păstra acest secret, pot crea o strategie în așa fel încât să ajutăm chiar la îndepărtarea din sistem a acestor personaje.”
Reacția liderilor de sindicat din învățământ vine după ce procurorii DIICOT Buzău au destructurat o grupare de traficanți de droguri coordonată de 4 persoane, două dintre ele fiind profesori în Buzău. Un profesor de economie și iubita sa, psihopedagog la Liceul pentru Copii cu Deficiențe Auditive, au fost arestați pentru 30 de zile, fiind acuzați că făceau rost de droguri de la persoane din Vrancea, Brăila și Teleorman și apoi le vindeau în municipiul Buzău. Tranzacțiile se realizau online, printr-o aplicație criptată, drogurile fiind plătite cu criptomonede.
Adaugă comentarii