Actualitate

(VIDEO) REALITATEA ROMÂNEASCĂ! Trianon, Versailles: la semnare, pupături și îmbrățișări, după 100 de ani, distanțare socială

O sută de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon a fost prilej de sărbătoare la Buzău. Deși întregul eveniment a fost organizat sub semnul distanțării sociale și al respectării tuturor regurilor privind protejarea de temutul virus, evenimentul care a trasat granițele României cu Ungaria a fost, preț de două ore, o lecție de Istorie în aer liber.

După ce fiecare și-a ocupat locul la distanța indicată, s-a dat startul întâlnirii marcată, bineînțeles, prin intonarea Imnului de stat al României.

Tribunele amfiteatrului din Parcul Tineretului au fost ocupate aproape la capacitate maximă. Peste o sută de persoane, elevi de la seminarul teologic, piloți, profesori de istorie, piloţi de la Şcoala de Aviație Boboc și buzoieni aflați la plimbare în parc au luat parte la prima conferință națională, organizată la Buzău, 4 iunie 2020 – Centenar Trianon.

Timp de două ore, de pe scenă, scriitori, istorici, clerici și militari au vorbit despre însemnătatea momentului de acum o sută de ani.

Este o zi esențială pentru devenirea națiunii române și pentru statul modern și contemporan român. Este o zi în care marcăm Centenarul de la momentul esențial pentru devenirea națiunii române reîntregite, de la momentul semnării Tratatului de Pace de la Trianon, semnat de cele 16 Puteri învingătoare aliate în Primul Război Mondial, inclusiv România, cu Ungaria, entitate succesoare a Imperiului Austro-Ungar, învins în primul Război Mondial.

Acest Tratat de Pace încheiat cu o entitate învinsă în Primul Război Mondial a marcat recunoaşterea internațională atât juridică cât și politică a Marii Uniri din 1918,  recunoaștere internațională a voinței românilor din Transilvania de reunificare cu țară mamă, România”, a subliniat Titus Corlăţean – senator.

Strănepotul lui Cuza, invitat la Buzău

Bogdan Cuza, nepotul lui Alexandru Ioan Cuza 

O surpriză plăcută a fost prezența la microfon a strănepotului domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Venit tocmai din Germania pentru acest eveniment, Bogdan Cuza a vorbit despre implicarea oamenilor politici, a militarilor în înfaptuirea României de zi.

“Momentul semnării Tratatului de Trianon reprezintă actul de naștere al României Mari. Această Românie reîntregită nu ne-a fost dăruită de cineva din afară, este opera și strădania de secole a poporului român. Este bine să se înțeleagă acest lucru așa cum este bine să știe că și conferința de pace de la Paris nu a făcut altceva decât să consacre frontierele de drept care aparțin de veacuri și care au fost lăsate prin pronie divină acestui neam”, a punctat Bogdan Cuza, strănepotul domnitorului A.I. Cuza 

De pe scenă, scriitorul și profesorul universitar Aurel Ștefănache a vorbit celor prezenți despre contribuția Familiei Regale în înfăptuirea unirii Transilvaniei cu patria mamă.

Este un moment emoționant, cel puțin pentru mine. Iată că Buzăul este singura instituție din România care sărbătorește această zi. Este cel mai fericit și importat tratat al acestei țări – atunci când s-a obținut cartea de identitate internațională de a fi recunoscuți internațional de toate statele lumii, a spus primarul Constantin Toma.

Legea care consfintește că ziua de 4 iunie trebuie sărbătorită prin arborarea drapelului național a fost adoptată cu vot majoritar, dar încă nu a fost promulgată de președinte.

Implică-te!

Publicitate

Publicitate